Cei de la London Grammar au anunțat că nu vor mai putea susține concertul din cauza problemelor de sănătate ale solistei, Hannah. Aceasta a suferit o intervenție chirurgicală, iar trupa a anulat atât concertul de la Electric Castle, cât și pe cel de la Colours of Ostrava, din Cehia.

„Ne pare foarte rău să anunțăm că, din cauza problemelor de sănătate, nu vom mai participa la Festivalul Colours of Ostrava, din Cehia, și la Festivalul Electric Castle din România. Ne simțim devastați pentru că nu ne putem ține de aceste angajamente și nu vă putem vedea pe toți. Sperăm să avem ocazia pe viitor să cântăm pentru voi”, au transmis cei de la London Grammar.

Organizatorii Festivalului Electric Castle 2018 au declarat că fac eforturi pentru a găsi un nou artist sau o trupă care să fie headliner sâmbătă, deși totul este pe ultima sută de metri. De asemenea, aceştia au precizat că persoanele care îşi doresc să primească banii înapoi pe biletul special cumpărat pentru ziua în care era programat concertul London Grammar trebuie să trimită un e-mail pe adresa festivalului prin care să solicite acest lucru, făcând dovada că biletul nu a fost utilizat.

NapocaNews