Prima ediţie a Transylvanian Machine Learning Summer School (TMLSS), dedicată sprijinirii cercetării în inteligenţă artificială în ţările din Europa de Est, are loc în aceste zile la Cluj-Napoca.

Potrivit preşedintelui Institutului Român de Ştiinţă şi Tehnologie, Răzvan Florian, instituţie organizatoare a evenimentului, scopul acestuia este de a sprijini cercetarea în inteligenţă artificială în Europa de Est prin aducerea în regiune a unor specialişti din întreaga lume, pentru a facilita stabilirea de contacte şi de colaborări internaţionale.

Conform organizatorilor, inteligenţa artificială a înregistrat progrese dramatice în ultimii ani, însă acestea au apărut în special în câteva centre din Statele Unite, Canada şi Europa de Vest. Având în vedere potenţialul ridicat de a produce un impact major în economie şi societate, este crucial ca accesul la cunoştinţele din domeniu să devină cât mai larg.

„Este o şcoală de vară la care am invitat profesori de elită din domeniul inteligenţei artificiale, care este un domeniu foarte nou. Pe lângă cursurile în cadrul cărora ei împărtăşesc din cunoştinţele lor participanţilor şi în care studenţii au învăţat să scrie programe pentru sistemele de inteligenţă artificială, am avut şi sesiuni în care participanţii şi-au prezentat ideile. Ei provin din mai multe domenii – matematică, informatică, fizică, inginerie, dar şi din ţări foarte diverse ale lumii”, a spus Răzvan Florian.

TMLSS este organizată de cercetători care provin sau lucrează în Europa de Est, iar scopul lor este acela de a pune această regiune pe harta mondială a evenimentelor de top din domeniul inteligenţei artificiale.

Alegerea municipiului Cluj-Napoca ca gazdă pentru prima ediţie a TMLSS a venit natural, a explicat Florian, în condiţiile în care acesta este şi sediul Institutului Român de Ştiinţă şi Tehnologie, dar şi un puternic mediu academic şi un oraş cu foarte multe companii care lucrează în domeniul informaticii şi al tehnologiei şi care sunt preocupate de inovare.

„Prima ediţie este organizată în Cluj-Napoca — un oraş cu o comunitate foarte activă în domeniul tehnologiei informaţiei şi cu instituţii de cercetare şi învăţământ de top în regiune — cu sprijinul Institutului Român de Ştiinţă şi Tehnologie şi Universităţii Babeş-Bolyai, ambele fiind instituţii partenere în organizarea şcolii”, au precizat organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.

Această primă ediţie reuneşte, ca instructori, 19 specialişti din Europa de Est şi din centre de cercetare recunoscute în toată lumea şi au fost acceptaţi 100 de participanţi, aleşi în urma unui proces de selecţie competitiv, din peste 800 de candidaţi.

„În afară de obiectivul de a oferi o experienţă de instruire de înaltă calitate, TMLSS se angajează să încurajeze diversitatea şi toleranţa. 30 de ţări sunt reprezentate la şcoala de vară, cu participanţi din colţuri îndepărtate ale lumii ca Brazilia, Filipine, India, Iran. În jur de 60% dintre participanţi sunt din ţări din Europa de Est, cu România, Polonia şi Ungaria în top 3 al celor mai bine reprezentate ţări. Europa de Vest, Statele Unite şi Canada sunt reprezentate de 30% dintre participanţi. Dintre persoanele selectate, 43% sunt femei”, conform comunicatului citat.

NapocaNews