Premierul Viorica Dancila a anuntat joi, la inceputul sedintei de guvern, ca bugetarii vor avea liber pe 16 si 17 august, facandu-se, astfel punte cu ziua de 15, cand romanii comemoreaza Adormirea Maicii Domnului.

Asadar, angajatii la stat vor avea o minivacanta de 5 zile, daca punem la socoteala si weekendul.

„Avem astazi o veste buna si pentru angajatii din sectorul public. Vor avea o mica vacanta in a doua parte a lunii august, pentru ca ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, este zi libera, stabilim ca si 16 si 17 august sa fie zile nelucratoare pentru a oferi astfel romanilor cateva zile de odihna.

Vor face exceptie locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta precum si magistratii si personalul din instantele judecatoresti implicate in solutionarea proceselor cu termen in zilele de 16 si 17 august si, bineinteles, participantii la aceste procese”, a anuntat Viorica Dancila.

Premierul nu a precizat daca aceste zile se vor recupera, cum s-a intamplat in alte cazuri.

Anul acesta au fost numeroase astfel de minivacante, insa in primul rand pentru ca zilele libere au picat vinerea sau lunea si, astfel, au prelungit weekendul.

A fost cazul, de exemplu, de Rusalii – 26-28 mai (de sambata pana luni) sau de 1 iunie – 1-3 iunie (de vineri pana duminica).

NapocaNews