Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) împreună cu Parchetul Militar organizează începând cu ziua de marți, 25 septembrie 2018, o acţiune de investigaţii arheologice în municipiul Huși, jud. Vaslui. Obiectivul acțiunii îl reprezintă deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale fostului episcop de Huși, Grigorie Leu, mort în condiții suspecte la 1 martie 1949.

În urma unor solicitări venite din partea urmașilor fostului episcop precum și din partea Episcopiei Hușilor, IICCMER a inițiat un demers legal care urmărește reconstituirea împrejurărilor care au condus la decesul ierarhului și stabilirea cauzelor reale ale morții sale.

Grigorie Leu s-a născut la 2 mai 1881 în satul Țuțcani, comuna Mălușteni, județul Vaslui, fiind botezat după naștere cu numele de Gheorghe. Părinții săi au fost preotul ortodox Constantin Leu și preoteasa Sultana Leu, născută Filiuță, Gheorghe fiind al doilea copil în ordinea venirii pe lume din cei opt pe care i-a avut familia preotului. Tânărul Gheorghe Leu a început primele clase primare în satul natal, apoi le-a continuat și terminat la Bârlad, în 1894. La stăruința sa, a candidat la Seminarul Sf. Gheorghe din Roman unde a intrat ca bursier pe un loc fruntaș. După trei ani de cursuri, în 1897, se transferă la Seminarul Veniamin Costache din Iași unde a făcut anul patru din cursul inferior și primii trei ani ai cursului superior, pe care l-a finalizat în 1901 la Seminarul Central din București. Din cauza greutăților materiale ale familiei nu a putut să urmeze imediat studiile superioare în teologie, fiind nevoit să-și asigure singur existența. Ca urmare, în februarie 1902 a fost angajat cântăreț la biserica Sfântul Gheorghe din Galați, îndeplinind și anumite servicii de secretariat la protopopiatul din localitate. În toamna aceluiași an pleacă din Galați în cătunul Sipeni, localitate aflată în apropierea satului natal, unde funcționează ca învățător. În 1903, după multe stăruințe și așteptări, primește o bursă de studii la Facultatea de Teologie din Kiev unde nu a stat decât o lună, fiind nevoit să se întoarcă în țară din cauza pierderii corespondenței oficiale dintre Mitropolia Moldovei și autoritățile bisericești din Rusia. Deși problema s-a rezolvat ulterior, datorită opoziției familiei, care avea o atitudine antirusească, nu s-a mai reîntors la Kiev, fiind nevoit să-și continue activitatea de cântăreț bisericesc la Galați. În 1904 hotărăște să devină preot, căsătorindu-se cu Lucreția, fiica preotului Dimitrie Ganea, paroh în satul Oancea. În urma demisiei pe caz de boală a socrului său, în aprilie 1904 Gheorghe Leu a fost hirotonit și numit preot în satul Oancea, activând și ca învățător la școala din localitate. Rămâne însă văduv de soție după doar șase ani de viață familială. Din această căsătorie au rezultat doi băieți dintre care unul a murit de copil. În 1906 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București pe care o termină în anul 1910. După absolvire rămâne în București, fiind angajat ca preot spiritual și profesor la Seminarul Central unde a lucrat până în anul 1916. Odată cu începerea Primului Război Mondial, în august 1916 a fost mobilizat ca preot militar, slujind mai întâi la formațiuni sanitare apoi direct pe front, la unități combatante. Pentru devotamentul și calitățile dovedite a fost avansat la gradul de căpitan și decorat cu Coroana României, fiind demobilizat în iunie 1918.

După unirea Basarabiei cu Regatul României, a fost trimis în această provincie ca împuternicit guvernamental, unde, prin munca misionară, didactică și cărturărească s-a dedicat consolidării noului edificiu statal. În toamna lui 1918 a fost însărcinat să reînființeze Seminarul Teologic din orașul Ismail, pe care l-a condus în calitate de director până în 1924, în toată această perioadă implicându-se în reorganizarea vieții bisericești din sudul provinciei. În octombrie 1924 a părăsit postul din Ismail urmând calea episcopatului. Pentru vrednicia dovedită, în 19 noiembrie 1924, Sfântul Sinod îl alege arhiereu, iar în decembrie a fost tuns în monahism cu numele de Grigorie și apoi ridicat la rangul de arhimandrit. Hirotonirea întru arhiereu a avut loc în 28 decembrie la Catedrala Mitropolitană din Iași, fiind uns vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu titulatura de Botoșăneanul. La scurt timp a fost numit și egumen al Mănăstirii Sf. Spiridon din Iași, îndeplinindu-se astfel tradiția prin care vicarii Mitropoliei trebuiau să fie totodată și egumeni ai acestei mănăstiri. La 4 februarie 1925, episcopul Grigorie a devenit membru al Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. În calitate de vicar mitropolitan, împreună cu patriarhul Miron Cristea, a organizat serviciile religioase ale Armatei şi învăţământul teologic din provinciile istorice revenite României, iar în cea de membru al Sinodului primeşte sarcina de a conduce comisia sinodală pentru misiunea Bisericii Ortodoxe Române în ţară şi de a coordona activitatea Bisericii pentru românii din străinătate.

În urma vacantării scaunului episcopal al Argeșului, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege la 30 aprilie 1936 pe vlădicul Grigorie ca episcop titular al acestei eparhii, ceremonia înscăunării având loc în 7 iunie la biserica episcopală din Curtea de Argeș. Disputa intervenită între episcop și Regele Carol al II-lea, care dorea transformarea Catedralei din Curtea de Argeș în necropolă regală și scoaterea întregului ansamblu episcopal din circuitul patrimonial al Bisericii, va duce la situația în care Grigorie Leu a fost nevoit să aleagă între a renunța la episcopat și a se retrage la Mănăstirea Turnu sau numirea ca episcop la Huși, unde scaunul episcopal rămase vacant în noiembrie 1939 prin alegerea lui Nifon Criveanu ca mitropolit al Olteniei. În fața alternativei, s-a decis pentru a doua formulă, astfel că la 11 iunie 1940 a fost ales prin vot ca episcop al Hușilor. A fost înscăunat la 28 iulie 1940 în Catedrala Episcopală din Huși, devenind cel de-al 40-lea ierarh al acestei eparhii.

Grigorie Leu a fost un anticomunist convins, luând atitudine împotriva acestui sistem social-politic bazat pe ateism. Cu precădere, încă din vremea când era arhiereu vicar, la Iași, opoziția sa față de această orânduire socială o argumenta cu exemple nefaste din țările unde ea a fost acceptată, dar și cu susțineri și argumentări de ordin teologic și național. După 1944, pe fondul schimbărilor social-politice intervenite în țară, a devenit mai rezervat în exprimările publice, evitând atitudinile care puteau să dea impresia de angajare politică în noile conjuncturi. Atitudinile anticomuniste manifestate deschis înainte de 1944, ostilitatea, nemulțumirile și reproșurile față de noul regim politic, exprimate în mod direct sau indirect, l-au adus în atenția Siguranței și apoi a Securității încă din primii ani de afirmare represivă a noului regim. După alungarea Regelui din țară s-au accentuat presiunile asupra episcopului, mai ales cele de natură administrativă, față de care a menținut, cât i-a stat în putință, aceeași atitudine rezervată, de rezistență, cu răbufniri de nemulțumire și dezaprobare. În august 1947 a fost acuzat public în Parlament că este un admirator al regimului antonescian, că a fost susținător al războiului împotriva URSS, că nu s-a încadrat politic și ideologic la cerințele timpului și că face opoziție fățișă regimului fiind promonarhist și reacționar, pentru toate acestea cerându-se trimiterea sa în judecata instanțelor civile si bisericești.

După mai bine de trei secole de existență neîntreruptă, în 23 februarie 1949, prin Decretul privind aprobarea statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, promulgat de Prezidiul Marii Adunări Naționale, a fost desființată Episcopia Hușilor. Anterior emiterii acestui act de stat, printr-o adresă din 26 ianuarie 1949, patriarhul Iustinian cerea ministrului Cultelor rearondarea unor eparhii, menționându-se că bunurile mobile ale Episcopiei Hușilor se vor transfera către Episcopia din Galați, iar fosta catedrală episcopală se transformă în mănăstire de călugări. Grigorie Leu urma să fie pensionat din oficiu, primind îngăduința de a rămâne în mănăstire.

Spre sfârșitul lunii februarie 1949, episcopul Hușilor a fost chemat la București de patriarhul Iustinian unde a stat mai multe zile, expunându-și poziția și prezentând în Sinod nedreptățile care i se făceau. La 25 februarie 1949 a fost invitat la Guvern pentru consultări în problemele incriminate de demersurile sale repetate. În discuția purtată cu președintele Consiliului de Miniștri, Petru Groza, episcopul Grigorie a abordat punctual toate hotărârile statutare ale noului decret de funcționare a Bisericii Ortodoxe, evidențiind daunele ce se aduc intereselor majore ale Bisericii și ale românilor în general. A protestat oficial împotriva subordonării Bisericii românești din străinătate Patriarhiei din Rusia, pentru ingerințele unor instituții ale statului în viața Bisericii și încălcarea autonomiei acesteia, a dispozițiilor arbitrare privind pensionarea prea timpurie a preoților și ierarhilor, împotriva anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, împotriva cotelor impuse, a cenzurii și epurării tipăriturilor, a jafului și terorii instaurate în țară. Alte probleme abordate au privit desființarea forțată a Episcopiei Hușilor dar și chestiunea plecării ilegale din țară, în august 1948, a fiului său, preotul Victor Vasile Leu, care, prin emisiuni difuzate la posturi de radio străine, ataca sistematic regimul proletar. Petru Groza a avut o poziție ambiguă în cazul tuturor subiectelor discutate și a argumentelor prezentate de înaltul prelat.

Episcopul Grigorie Leu a fost apoi invitat de către primul-ministru la o masă protocolară unde nu a servit decât o cafea. Imediat după părăsirea locului a început să se simtă rău, dându-și seama că a fost otrăvit. Din mărturiile celor apropiați care au stat în preajma sa, rezultă că episcopul avea o stare bună de sănătate, fiind în integritatea și deplinătatea puterilor fizice și mintale, având un regim de viață foarte cumpătat. Ierarhul s-a întors cu trenul spre Huși, coborând în gara Crasna din județul Vaslui unde trebuia să schimbe garnitura. Până la sosirea trenului spre Huși a fost găzduit de o cunoștință, Ioan Gh. Humă, care atunci era impegat de stație. Acesta a fost rugat de episcop să telegrafieze la Medgidia pentru a fi anunțată cumnata sa, Valentina Leu, medic de profesie, ca să vină de urgență la Huși. Vădit slăbit, ierarhul și-a continuat drumul cu trenul spre casă, iar a doua zi la reședința episcopală a sosit și doctorița Valentina Leu, care l-a supravegheat și îngrijit până în ultima clipă a vieții sale. Asistența medicală a mai fost asigurată și de doctorului Găițulescu, directorul spitalului din Huși. Înaltul prelat, fiind conștient că va muri în scurt timp, a spus tuturor persoanelor apropiate cu care a venit în contact în acele zile că a fost otrăvit prin cafeaua pe care o băuse la masă cu primul-ministru. Cu luciditate, în pofida suferințelor provocate de substanța otrăvitoare, având manifestări de greață, dureri abdominale și inghinale, slăbiciune și sete cumplită, şi-a adus la zi testamentul spiritual şi pe cel material, iar fiului său i-a lăsat însemnele ierarhice şi odăjdiile. A cerut să fie îmbrăcat modest, cu veșminte vechi, și îngropat simplu în latura exterioară a bisericii episcopale. Tot el a precizat ce persoane să fie chemate la înmormântare, iar cârja episcopală ce trebuia să-l însoțească în mormânt a cerut să fie făcută din lemn, în acest scop fiind adus fostul primar al orașului, Ioan Patraș, un foarte bun sculptor, care i-a și confecționat-o. I s-a pregătit și o mitră episcopală care a fost făcută din carton de către ieromonahul Partenie Moraru. S-a spovedit la duhovnicul său, preotul basarabean Nicolae Timuș.
În ultima zi a lunii februarie, starea de sănătate a episcopului s-a înrăutățit prin apariția hemoragiei digestive. În dimineața zilei următoare, marți, 1 martie 1949, în jurul orei 7,00, după ce i se făcuse Sf. Maslu, episcopul Grigorie Leu a trecut la Domnul. Lângă el s-au aflat în acele momente câțiva apropiați și mai mulți membrii ai familiei.

Înmormântarea a avut loc în ziua de vineri, 4 martie, pe o vreme mohorâtă, slujba religioasă fiind oficiată de un sobor alcătuit din episcopul Chesarie Păunescu al Tomisului, Antim Nica, locotenent de episcop la Galați, arhimandritul Teoctist Arăpaşul, viitorul patriarh, preotul Constantin Nonea din partea Mitropoliei Moldovei și de un preot macedonean trimis de Ministerul Cultelor. Mulţi clerici au fost însă opriţi sau intimidaţi de Securitate să participe la prohod. Trupul episcopului a fost depus, așa cum ceruse, într-un mormânt amenajat în apropiere de altarul Catedralei Episcopale Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Huși. La funeralii, guvernul Petru Groza și-a trimis un reprezentant oficial pentru a transmite regretele pierderii unui asemenea ierarh. În realitate, trimisul Guvernului, un anume Fârserotu, avea ca principală misiune să împiedice eventuala autopsiere a cadavrului în cazul în care rudele defunctului, sau altcineva, ar fi încercat să facă acest lucru. Autoritățile au adus cu forța un fotograf din Huși spre a imortaliza pe peliculă trupul episcopului depus pe catafalc.

A doua zi după deces, doctorița Valentina Leu, cumnata episcopului, se adresa printr-o scrisoare medicului Găițulescu, directorului spitalului local, în care suspecta faptul că decesul ar fi fost provocat prin otrăvire deoarece a constatat o evoluție anormală cu reacții fiziologice provocate de factori necunoscuți, iar în sputa eliminată s-au observat urme de arsenic. Odată cu scrisoarea s-a trimis și o probă din sputa recoltată în timpul ultimei hemoragii digestive avute de episcop, rugând analizarea acesteia în laboratorul spitalului. Scrisoarea împreună cu proba au fost trimise la spital printr-un călugăr, care s-a întors înapoi cu ele deoarece doctorul plecase din oraș sau fusese îndemnat să facă acest lucru, iar laboratorul de analize medicale era închis. În aceeași zi, doi frați și două surori ai episcopului au întocmit o plângere adresată Procuraturii de pe lângă Tribunalul Huși, solicitând deschiderea unei anchete asupra morții fratelui lor în condiții și împrejurări neclare, însă nici procurorul-șef nu a putut fi de găsit în acele zile. În privința acestui demers a fost evitat un răspuns imediat din partea autorităților judiciare, pe motiv că pornirea unei anchete ar fi afectat atunci desfășurarea ceremoniei funerare, promisiunea fiind realizarea ei ulterioară. Nu după mult timp, cererea familiei de a se cerceta cauzele reale ale decesului a primit „răspunsul” autorităților comuniste: au fost arestați de Securitate și condamnați la ani de temniță, sub diferite pretexte, cei doi frați ai episcopului care au semnat cererea către procuratură, iar alți membri ai familiei și apropiați ai fostului episcop au fost la rândul lor arestați, anchetați, torturați și unii chiar condamnați.

Ipoteza bazată pe firul istoric reconstituit de IICCMER: Episcopul Grigorie Leu a murit în urma unui asasinat politic și, odată cu el, o episcopie românească ce dăinuia de secole în această parte de țară. După suprimarea înaltului prelat român, mai multe posturi de radio și agenții de presă din Europa Occidentală anunțau opinia publică internațională despre această crimă, înfăptuită de cominterniști asupra unui mare propovăduitor al adevărurilor naționale românești. În istoria represiunii şi a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, episcopul Grigorie Leu ocupă un loc de cinste, după cum o atestă faptele, documentele şi mărturiile celor care au participat la evenimente. Chiar dacă, oficial, nimeni n-a încercat până în prezent să dovedească că a fost vorba de un asasinat, mărturii importante ale vremii arată că ultimul episcop al Hușilor a fost otrăvit din dispoziția guvernanților de atunci ai țării prin complicitatea Securității comuniste. În România au existat și alte cazuri asemănătoare, semnalate pe toată perioada regimului comunist, în care mai multe persoane au decedat subit în urma unor astfel de proceduri instrumentate de fosta Securitate la comanda liderilor regimului totalitar comunist.

Cercetările de la Huși vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda), alcătuit din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu și Horațiu Groza. Investigațiile se vor desfășura în conlucrare cu Parchetul Militar, care a fost sesizat de IICCMER în privința acestui caz. Acţiunea este sprijinită de Episcopia Hușilor și se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română, fiind susținută și de Muzeul Județean Ștefan cel Mare Vaslui.

NapocaNews