Ucenicul lui Bartolomeu Anania, teologul Baconski, fiul unui poet proletcultist susține agenda de gen. Iminența Referendumului pentru Căsătorie l-a determinat pe teologul Teodor Baconski să-și manifeste susținerea pentru parteneriatele între persoane de același sex, în ciuda faptului că Biserica Ortodoxă Română s-a exprimat explicit împotriva acestei idei pe care a numit-o „legalizarea concubinajului”.
În ceea ce privește Referendumul pentru Familie, Baconski spune că „va diviza și mai mult societatea”, deși toate cercetările sociologice au arătat că majoritatea votanților partidelor politicesusțin acest demers constituțional, inclusiv cei ai USR, singura formațiune care și-a asumat respingerea inițiativei cetățenești.
„Văd că se profilează referendumul despre familie, care va diviza și mai mult societatea, provocând valuri de insulte, demonizări reciproce, stigmate și etichetări la grămadă. E taman ce ne lipsea, într-o țară deja expusă lipsei de dialog și de respect politicos față de cel care gândește diferit.
Mi-e clar deocamdată că:
– inițiativa civică întrunește condițiile legii, deci nu putea fi ignorată (chit că sprijinirea ei parlamentară nu se face atât din respect pentru democrație, cât din motive electorale).
– campania (formală sau informală) pentru această consultare populară va agrava efectul pervers al USL, care a distrus (printr-o uriașă trădare) frontiera dintre dreapta și stânga. Doctrinar și valoric vorbind, politica românească a suferit deja o ”schimbare de sex.”
– oricine ”tabără” va câștiga va profita de asta pentru a se radicaliza și mai mult.
– familia ”tradițională” e deja supusă unei presiuni imense, din motive de carieră egal solicitantă a părinților, din rațiuni economico-financiare, sau din cauza emigrării masive.
În ce mă privește, am o atitudine clară, deja exprimată, pe care o reiau aici:
Instituția căsătoriei presupune unirea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, în vederea nașterii de prunci și a solidarității în fața dificultăților oricărei vieți. Ea e și pavăza esențială a libertății în comuniune, contra abuzurilor eventuale ale puterii politice.
Depenalizarea relațiilor homosexuale implică acceptarea parteneriatului civil dintre persoane de același sex, inclusiv din motive de drept succesoral.
Nu sunt de acord ca asemenea cupluri să poată adopta copii. Rolul psiho-social și pedagogic al tatălui și al mamei nu poate fi relativizat fără inacceptabile efecte traumatice asupra copiilor.
Voi respecta orice opinie diferită, dacă e argumentată pertinent și prezentată civilizat”, a scris teologul pe facebook