România ar putea să obţină dreptul de a organiza un al doilea turneu de tenis feminin din circuitul WTA. După Bucureşti, Ion Ţiriac doreşte să aducă un turneu şi la Cluj.

„Mă duc la Cluj să vorbesc cu primarul de acolo. Sunt două, trei, patru turnee feminine de vânzare. Cred că un turneu feminin mai mare de 250 puncte WTA îşi are locul în România”, a declarat Ion Țiriac.

În momentul de faţă, singurul turneu de tenis de nivel înalt are loc la Bucureşti şi se joacă anual în iulie.

Din păcate acesta se desfăşoară doar în circuitul feminin, după ce în 2016 turneul masculin de la București, acesta fiind mutat, după 23 de ani,  la Budapesta din cauza problemelor de infrastructură de la Arenele BNR.

Radu Ștefan

 

Sursa: Ziare.com