Olanda face presiuni tot mai puternice pentru a prelua de la statul român controlul asupra Portului Constanţa. Jurnalistul Cătălin Tache arată că după ce premierul olandez Mark Rutte a „umilit-o” pe Viorica Dăncilă, acum şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, la rândul său olandez, face presiuni puternice asupra autorităţilor române.

„Astfel ca nu trebuie neaparat sa te dai mare adept al ”teoriei conspiratiei” ca sa nu observi strania coincidenta ca, la doar cateva zile dupa ce premierul olandez Mark Rutte a umilit-o public, chiar la Bucuresti, pe Viorica Dancila, transmitandu-i transant ca ”nu pupam Schengen” pana ce nu vom ”colabora in alte domenii”, olandezul Frans Timmermans a pus tunurile pe acelasi guvern nauc de la Bruxelles. Asta in timp ce, dupa cum sustin sursele noastre, deja se fac presiuni internationale tot mai mari pentru a ceda extinderea si modernizarea Portului Constantain ”latul” unui viitor parteneriat public-privat cu companii de operare portuara olandeze”, scrie Cătălin Tache în Naţional.

Acesta mai susţine că ”brigada” de ”turişti” olandezi s-au cazat în apropierea Portului Constanţa şi urmăresc cu foarte mare atenţie toată activitatea.

„Mai mult decat atat, inca din vara o ”brigada” de ”turisti” olandezi s-au cazat in preajma Portului Constanta, monitorizand de pe ambarcatiunile personale, zi si noapte, activitatea portuara, chiar sub nasul prea timoratelor structuri contrainformative romanesti. Iar tupeul partii olandeze tinde astfel sa devina la fel de ”obraznic” cum a fost si cel al autoritatilor austriece atunci cand ne-au cerut, ca sa nu mai boicoteze intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, PETROM-ul si mare parte a padurilor din nordul tarii. Iar acum, ceva mai ”modesti”, ca sa nu mai blocheze cum o fac de atatia ani de zile intrarea Romaniei in spatiul Schengen, olandezii nu solicita ”decat” Portul Constanta. Pe cand factorii romani de decizie tac, neindraznind sa denunte public, la nivel international,  acest santaj practicat deja la lumina zilei…”, scrie Tache.

NapocaNews