Papa Francisc a comparat miercuri intreruperea voluntara a sarcinii cu recurgerea la un „asasin platit”, in predica pe care a sustinut-o in cursul traditionalei sale audiente in Piata Sfantul Petru.

„Intreruperea sarcinii este ca eliminarea cuiva. Este drept sa elimini o viata umana pentru a rezolva o problema?”, i-a intrebat papa pe credinciosii adunati in piata.”Este drept sa recurgi la un asasin platit pentru a rezolva o problema? Sa te debarasezi de o fiinta umana este ca si cum ai recurge la un asasin platit pentru a rezolva o problema”, a continuat el iesind din textul prevazut.

Papa a denuntat „deprecierea vietii umane”, din cauza razboaielor, exploatarii omului de catre om si excluderii. El a adaugat acestei liste avortul, „in numele apararii altor drepturi”.

 

„Cum poate un act care suprima viata nevinovata si lipsita de aparare sa fie terapeutic, civil sau pur si simplu uman?”, a intrebat Suveranul Pontif.

In pofida faptului ca este considerat mai liberal decat predecesorii sai, papa Francisc nu a modificat ivataturile bisericii despre planingul familial si sex, scrie DPA.

Insa el se exprima mai rar asupra acestor subiecte fierbinti, argumentand ca este necesar ca biserica sa se concentreze mai putin asupra aplicarii doctrinei si mai mult asupra intinderii unei maini celor care se indeparteaza de ea si saracilor.

NapocaNews