Duminică, 14 octombrie 2018, Sfântul Părinte, Papa Francisc, celebrează, la ora 10.15, Sfânta Liturghie pe esplanada bazilicii San Pietro și ceremonia canonizării a șapte Fericiți, printre care și Papa Paul al VI-lea. (Anunţ şi detalii: aici)
În contextul Anului centenar al Unirii românilor, şi, la nivelul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, an consacrat Episcopului Iuliu Hossu, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, se află la Roma şi va lua parte la acest important eveniment al Bisericii catolice, „în semn de recunostință faţă de Suveranul Pontif care i-a oferit Episcopului Iuliu Hossu titlul de cardinal” şi, totodată, „ca recunoştinţă pentru modelul exemplar al trăirii credinței de către Cardinalul Iuliu Hossu, și păstrarea fidelității credinței, în pofida tuturor ofertelor ispititoare și a suferințelor îndurate, rămânând perseverent pe acest drum spiritual pană la sfârșitul vieții. Chiar și atunci când i s-a propus să plece la Roma pentru a primi titlul de Cardinal a preferat să rămână alături de credincioșii săi până la moarte” – a transmis, de la Roma, Ierarhul clujean.
La 28 aprilie 1969, Papa Paul al VI-lea – cel ce, după canonizare, va putea fi numit Sfântul Paul al VI-lea -, l-a promovat cardinal in pectore pe Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, care a devenit primul cardinal al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică şi al naţiunii române.
Decizia a fost făcută publică la Vatican în 5 martie 1973 (după trecerea la Domnul, de la 28 mai 1970, a Cardinalului Iuliu Hossu), prin cuvintele: “Alegerea noastră s-a oprit asupra unui alt distins slujitor al Bisericii, cu înalte merite pentru fidelitatea sa şi pentru îndelungatele suferinţe şi privaţiuni cauzate de aceasta; simbol şi reprezentant al fidelităţii multor episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi ai Bisericii Române de rit bizantin: veneratul Frate Iuliu Hossu, Episcop de Cluj-Gherla” (Papa Paul al VI-lea, Consistoriul din 5 martie 1973, Vatican).
SV- DIRMM
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

