Observ în ultimele zile o acutizare a atacurile față de organizarea referendumului pentru familie, care ating un paradox. Cei ce critică referendumul vorbesc în numele dreptului la iubire, dar instigă la ură față de aproape. Criticile vin în special pe filiera extremei stângi, îmbibate de un marxism-leninism pestilențial, specific epocii revoluției bolșevice din 1917 și finanțate de marile corporații sau multinaționale, care doresc nu cetățeni care gândesc liber și independent, ci niște buni executanți fără memorie și rădăcini. Familia a rămas ultimul bastion în calea unei revoluții comuniste care a cuprins Europa de astăzi ca în 1945. Acum nu se mai folosesc tancurile sovietice, ci cardul și ordinele de plată pentru manevrarea ong-urilor marxiste. Occidentul trăiește drama unui comunism neconsumat și utopic și se îndreaptă spre un regim demn de ”ferma animalelor” și de anul fatidic ”1984”. Cei care vorbesc de pace fac război, acei care spun despre iubire instigă de fapt la ură, cei care sunt intoleranți în numele toleranței și rasiști în numele luptei împotriva rasismului, iar dreptul la opinie este doar pentru unii aleși din sistemul global. Libertatea de expresie a ajuns o amintire în U.E. Dacă nu vorbești pe linia impusă de elita subțire de stânga de la Bruxelles ești imediat etichetat: fascist, rasist, homofob etc. Urmează comisia europeană să implementeze lagărele de reeducare? Acesta este marxismul care a cuprins sufocant U.E. și care acuză pe nedrept organizarea unui referendum de schimbare a Constituției pe baza unei inițiative cetățenești profund democratice votate de 3 milioane de români.

Organizarea acestui referendum pe lângă faptul că este legal și democratic are și o componentă profund europeană. Nu suntem prima țară care legiferăm căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Alte 14 țări europene au făcut-o înaintea noastră. Constituțiile a 14 țări est-europene (7 dintre ele fac parte din UE)au înscris clar căsătoria ca uniunea unui bărbat și a unei femei.Aceste țări sunt, în ordinea anului revizuirii Constituției (în paranteză), următoarele: Bulgaria (1991), Lituania (1992), Belarus și Republica Moldova (1994),Ucraina (1996), Polonia (1997), Letonia și Serbia (2006), Muntenegru (2007), Ungaria (2012), Croația (2013) și Slovacia (2014), Armenia (2015), Georgia (2018). Nu numai țările europene au făcut înaintea noastră ceea ce vrem să votăm pe 6 și 7 octombrie a.c., dar în america curentul e majoritar pro-familie. Referendumul pentru redefinirea căsătoriei în Constituție este sprijinit puternic și de grupări evanghelice din SUA. Cel puțin trei dintre marile organizații americane menționate au trimis Curții Constituționale opinii legale în favoarea inițiativei cetățenești de redefinire a Constituției prin referendum, arată Southern Poverty Law Center. E vorba despre ADF International, European Center for Law and Justice și Liberty Counsel.Unul dintre liderii Liberty Counsel este Horatio Mihet, de origine română, potrivit sursei citate. În octombrie 2017, acesta a făcut un turneu prin România împreună cu Kim Davis, un oficial din Kentucky care a refuzat să oficieze căsătorii de alt tip în 2015. Deci România nu este singulară în Europa și America privind acest subiect, ci dimpotriva abia acum se integrează într-un curent moral nord-atlantic. Dovadă că românii din Diaspora au înțeles mesajul referendumui, aceștia se mobilizează să voteze sâmbătă și duminică. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) va organiza 378 de secţii de votare în străinătate la referendumul pentru revizuirea Constituţiei.Potrivit unui comunicat a fost suplimentată lista secţiilor de votare din străinătate, în urma solicitărilor făcute de comunitatea de români din Spania înfiinţându-se o nouă secţie în Valencia. Din cele 378 secţii de votare înfiinţate, 192 vor fi organizate pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale, iar 186 – în alte locaţii, în vederea asigurării unui acces cât mai facil pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate în comunităţi semnificative situate la distanţe mari faţă de sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. Cele mai multe secţii de votare vor fi organizate în Italia (58), Spania (48), Republica Moldova (35), Statele Unite ale Americii (32), Marea Britanie (19), Franţa (15), Germania (14). Deci referendumul pentru modificarea Constituției este un proces electoral profund democratic și european cu o semnificație aparte: scoate România de pe orbita țărilor neo-marxiste care doresc instaurarea unui nou stalinism în U.E., în care popoarele să nu poată vota liber conform conștiinței, ci să fie conduse de câțiva eurocrați care se închină, nu la Iisus Hristos, ci la Marx, Che, Troțki și Mao. Poporul român care a trecut prin calvarul comunist și a suferit mult nu mai dorește repetarea nefastă a istoriei, a unui nou totalitarism sub formă edulcorată, ci păstrarea unui echilibru democratic în care omul să fie cetățean care să aleagă liber conform crezului său. De aceea cine votează la referendum a învățat lecția democrației, libertății și europenității. Restul e doar nostalgie după Marx și Lenin sau reîntoarcere la stalinism. U.E. a devenit din păcate tot mai mult locul unde nu ai voie să mai spui nimic liber. Organismele de control ale libertății au devenit sufocante ca înainte de 1989. Aferim.

Ionuț Țene