Problema nu este că limba română ar fi predată în continuare la clasele primare din şcolile cu învățământ în limba maternă (zis eufemistic şi „învățământ cu predare în limba minorităților naționale”!) de către etnicii maghiari. În fond, sunt cetățeni români și dacă au simțire (și cunoștințe suficiente), au har de dascăl și respect față de meseria lor, nu ar fi nici o îngrijorare. Dimpotrivă, ar fi și sunt chemați să o facă. Dar pentru a avea garanția că predau limba română în… română, și nu pe ungurește (așa cum s-a făcut cu istoria și geografia, cu toate falsurile secesioniste introduse) ar trebui să accepte să dea un examen pentru dovedirea cunoștințelor necesare. Altminteri, ar putea fi chemată la ore femeia de serviciu a școlii, care, deloc surprinzător!, s-ar putea dovedi o vorbitoare nativă de limba română. Mai ales în anumite zone…
Dar, primordial, limba română trebuie predată la școală de un profesor de filologie. În orice școală, dar mai ales în acele zone.
Și am avea destule argumente pentru a-i da lui Kelemen Hunor peste nas. Plecând chiar de la concepția lui de iapă de pustă, aceea de a preda limba română ca pe o limbă străină. Pentru că în orice școală, când urmărești binele elevilor, interesul profesoral este acela ca o limbă străină să fie predată de un vorbitor nativ, nu? A, nu mai există vorbitori nativi cu școală pedagogică pentru că au fost alungați din acele zone?!… Atunci maghiarimea politică trebuie să accepte ideea că limba română nu poate fi predată după felul de a vorbi al politicienilor maghiari şi se impun dascăli cu şcoală filologică.
Interesul lui Kelmen Hunor nu este însă acela de a servi binele copiilor din etnia lui. Nu în sensul de a le asigura acestora o cale de reușită în România ca români.
Pentru că individul se vizează în ungaria mare și face totul pentru a-și pregăti etnia, dincolo de vrerile acesteia, pentru traiul într-un alt areal de limbă, obiceiuri, istorie și tradiții, toate inventate și scrobite pe locurile lăsate nevegheate de noi.
Dovadă și faptul că, într-un tupeu „hortistic” sfidător, Kelemen Hunor a anunțat victoria de a fi reimpus predarea limbii române ca limbă străină, căci despre asta este vorba de fapt, în ungurește.
„Am învins!” a trâmbițat pe ungurește această otravă verzuie. Iar noi, restul țării, am așteptat traducerea oficială pentru a pricepe isteria de veselie a lui Kelemen Hunor. Iar mai mult decât victoria lor ungurească, ar trebui să ne doară înfrângerea noastră pre limba infractorilor care ne conduc. Pentru că, în An Centenar, guvernanţii ne-au batjocorit şi limba…
Și abia de acum își merită cu adevărat Viorica D(r)ăncilă un dosar. Pentru că gestul abuziv de a fi corectat o ordonanță de urgență, eliminând din ea ceea ce deranja maghiarimea, fără nici o retrimitere la avizare de către ministere, arată, pe de o parte slugărnicia, pe de altă parte punerea în slujba maghiarimii. Căci am uitat oare că aceea care striga de la Bruxelles împotriva premierului Tudose, care vorbise despre unde ar putea să-și fluture secuii cârpa-simbol, a fost tocmai duduia „protestantă” de azi?
„De data asta a avut dreptate Hunor!” s-a strepezit și Liviu Dragnea… Dar când nu a avut dreptate în discursurile ținute cu tine preș la picioare, măi Livache?…
Ce va urma? Probabil un manual de limba română (fără partea de literatură) scris în ungurește și trimis de urgență la clasele primare ale etnicilor… Să aibă copilaşii parte de „carte”… Iar când aceştia vor fi crescut, vom îndrăzni a ne mai mira noi, îmbătrâniți în lașitate, că tinerii de mâine nu vor putea pricepe de ce se vorbește o a doua limbă, româna, la ei în orașe?
Acesta este doar un alt pas „spre”, nu maghiara ca a doua limbă oficială, ci româna ca o a doua limbă neoficială… Și însăşi calea neputinţei noastre…
Cezar Adonis Mihalache – Naţiunea
