Ultimul proces electoral a despărţit apele. Eşecul referendumului pentru modificarea Constituţiei privind familia tradiţională a developat un adevăr pe care eu îl ştiam şi despre care am mai scris: românii creştini au devenit, prin coerciţie externă, o minoritate în România – dar desigur nu o minoritate protejată de lege şi U.E., ci una persecutată de Bruxelles, pentru că nu este pe partea progresistă a istoriei, adică pur marxist-leninistă. Umbra comunismului de tip sovietic a cuprins instituţiile şi o parte importantă a partidelor din U.E., iar cine nu e pe linie este marginalizat social-politic şi debarcat de pe scena unei istorii care a depăşit 1917 ca să ne trimită direct la „ferma animalelor” în 1984. Klaus Iohannis, care, deşi a ajuns votat de români printr-un proces electoral, a preferat să voteze „noaptea ca hoţii”, tocmai pentru a da un exemplu demobilizator electoratului? Ipocrizie mai mare nu am văzut până acum în politica românească. Să ceri să fi votat ca preşedinte de toţi români, iar apoi la iniţiativa cetăţeanească, europeană şi democratică a trei milioane de români să te ascunzi la umbra întunericului când se închideau urnele, îmi pare o jignire la adresa inteligenţei şi memoriei istorice a românilor. Să închizi ochii apoi la mizeria şi ura propagată de o parte importantă din presă, ong-uri, ambasade şi guvernele marilor puteri împotriva unei iniţiative civice democrate similară şi în alte state europene, ca apoi să dai o declaraţie plină de verb îmbibat cu venin că referendumul a „pus în pericol pacea socială”, dovedeşte că preşedintele României nu poate fi mediator şi coagulant pentru poporul român, ci se poartă de parcă ar fi un fel de agent electoral al BuND-ului german? Pe reţelele de socializare adepţii “toleranţei” au instigat la o intoleranţă în numele progresului cu verbe ce îndemnau la crimă. CNCD ca de obicei nu s-a autosesizat. Înjurăturile împotriva românilor şi creştinilor sunt permise se pare de forumul “anti-discriminare”? Jignirile şi instigările la crimă ale progresiştilor nu le-a văzut nici Iohannis, nici SRI şi nici structurile ministerului de interne care au sabotat la unison referendumul cu ordin pe unitate ca angajaţii să ocolească cabinele de votare?

PSD a jucat un teatru ieftin: declarativ a susţinut referendumul, iar faptic a promis cu trei zile înainte la Bruxelles că va trânti prin stoparea maşinii de vot a partidului victoria CpF, prin neîmplinirea cvorumului. Pe 7 octombrie, românii creştini au aflat direct şi dureros că sunt o minoritate persecutată într-o ţară cu denumirea geografică România, condusă pe direcţia intereselor altora de către ambasade, multinaţionale şi Bruxelles? Românii creştini trăiesc un fel apartheid social-cultural similar cu cel al negrilor din Africa de sud de dinainte de 1990? Conducerea la vârf a SRI a devenit se pare doar un instrument vocal al opoziţiei lui Donald Trump şi o structură interesată mai mult, să facă pe plac lui Angela Merkel decât poporului român? România devine după 7 octombrie un fel de federaţie a minorităţilor la voinţa şi cheremul celor care ştiu foarte bine că “divide et impera” este modalitatea clasică de a închide gura unui popor şi a transforma o ţară într-o denumire strict geografică. După ce ne-am dat aproape gratis, la cerere, industria, agricultura, resursele naturale marilor coorporaţii străine la indicaţiile ambasadelor străine, acum prin legea offshore vom ceda şi gazul din Marea Neagră pentru bunăstrarea unor mari puteri. Românii creştini deveniţi o minoritate într-o ţară care se pare că nu le mai aparţine sunt condamnaţi de clasa politică coruptă şi de structurile secrete subordonate U.E. să accepte disoluţia statului român? Sigur că „de jure” în România există guvern, parlament, SRI, MAI, dar „de facto” acestea sunt doar proiecţii ale intereselor şi indicaţiilor celor care controlează puterea în U.E? România a intrat în era unui neo-fanariotism. Românii nu mai au nicio putere aşa cum nu au avut-o timp de peste un secol în epoca fanariotă. În noua Europă doar minorităţile au drepturi, iar majoritatea doar o încasează, devenind o „paria” social-politică şi culturală? În realitate cei care vorbesc despre renunţarea la ură sunt principalii instigatori la ură şi intoleranţă împotriva unei majorităţi docile şi paşnice. Singura mea speranţă stă în credinţă şi imponderabilitatea istoriei, care fac la un moment dat: vorba lui Vaclav Havel, ca „puterea celor fără de putere” să răstoarne soarta cruntă a timpului ce ne-a înfundat într-o pastişă a Uniunii Socialiste Sovietice Europene. Libertatea, democraţia, credinţa, drepturile omului şi destinul unui popor poate renaşte şi să dezgheţe fatidicul an 1984 în care ne-au introdus nostalgicii lui Karl Marx de la Trier, pe banii „chinezilor”.

Ionuţ Ţene