Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca este prima instituție de învățământ superior din România în cercetarea din domeniul economic, conform clasamentului realizat anual de către Tilburg University (Economics Schools Research Ranking), a anunțat Agerpres, citând un comunicat al Direcției de Comunicare a universității.

Instituția condusă de academicianul Ioan Aurel Pop (foto) se regăsește în intervalul 683-765 dintr-un total de 1185 de universități din întreaga lume care au fost incluse în clasamentul întocmit pe baza numărului de articole științifice publicate în perioada 2013-2017 în cele mai prestigioase reviste științifice din domeniul economiei.
Laboratorul ImunoMedica

„Ținând cont de faptul că în lume există în prezent circa 7.000 de instituții de învățământ superior în care se studiază și cercetează domeniul ‘Economics’ (cf. International Association of Universities – World Higher Education Database), prin această performanță UBB se poziționează în primele 10-11% instituții de învățământ superior ale lumii, prin prisma cercetării în acest domeniu”, se arată în comunicatul citat.

Performanța UBB în Tilburg University Economics Schools Research Ranking se datorează preponderent publicațiilor realizate de către cadrele didactice ale Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), la această poziționare contribuind însă și cercetători ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Acest clasament reconfirmă pozițiile foarte bune ocupate de UBB în celelalte clasamente internaționale relevante, precum și statutul de universitatea de 4 stele obținut recent de Universitatea Babeș-Bolyai.

Conform sursei citate, Tilburg University Economics Schools Research Ranking reprezintă unul dintre cele mai prestigioase clasamente sectoriale ale universităților din lume.

 

NapocaNews