Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca îşi păstrează, prin programele sale, locul între cele mai prestigioase universităţi din lume, conform datelor publicate recent de Times Higher Education/THE, anunţă Departamentul de comunicare al UBB.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, ultimele date arată că Universitatea Babeş-Bolyai este singura universitate românească inclusă în clasamentul aferent Ştiinţelor Educaţiei, ocupând poziţia 401+.

În ceea ce priveşte domeniul Business&Economics, UBB se situează pe poziţia 501+, alături de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Bucureşti şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, clasamentul evaluând programele de Business & Management, Economie şi de Finanţe-Contabilitate.

Universitatea Babeş-Bolyai este prezentă şi în clasamentul realizat cu privire la domeniul Ştiinţe Sociale, unde ocupă poziţia 601+, alături de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în acelaşi clasament figurând şi Academia de Studii Economice din Bucureşti (în intervalul 501-600). Clasamentul aferent Ştiinţelor Sociale a avut la bază evaluarea programelor Comunicare şi Studii Media, Geografie, Sociologie şi Studii Politice & Internaţionale.

„Aceste rezultate de excepţie trebuie să fie apreciate prin raportare la subfinanţarea cronică a învăţământului superior din România. Rezultatele şi poziţionarea în clasamentele internaţionale de prestigiu reconfirmă statutul Universităţii Babeş-Bolyai şi gradul ridicat de încredere pe care îl are”, declară prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice, Daniel David.

Clasamentul britanic THE este, potrivit comunicatului UBB, unul dintre cele mai comprehensive şi prestigioase clasamente internaţionale de clasificare a universităţilor, luând în analiză criterii complexe legate de predare, cercetare, relaţia cu mediul socio-economic şi internaţionalizare.

În 2018, în lume există aproximativ 27.000 de universităţi, se mai menţionează în comunicat.

NapocaNews