Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca s-a desfășurat, marți seara, un eveniment dedicat sărbătoririi Sfintei Scripturi, la împlinirea a 330 de ani de Scriptură în Limba noastră sfântă. La eveniment au participat cadrele universitare, precum și numeroși studenții ai instituției de învățământ teologic clujean.

Marți, 13 noiembrie 2018, începând cu ora 19:00, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a avut loc conferința „Sfânta Scriptură – Revelarea veșniciei și cale pentru mântuirea credincioșilor”, susținută de pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan.

„Să fim dintru început fii ai Bisericii lui Hristos, să-I mulțumim că ne-a ajutat să rămânem și în vremuri ca cele care au fost altădată, ca și în vremuri pe care le trăim acum. Să rămânem așa cum au fost bunii și străbunii noștri. Ne regăsim în Sfânta Biserică, pe care n-am luat-o nu știu după câți ani de existență a neamului nostru, ci dintru începuturile neamului nostru. Așa trebuie să gândim și așa trebuie să reflectăm și la timpurile apocaliptice.”, amintește pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan în conferința sa.

Prezent la eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a amintit de perioada în care l-a întâlnit pentru prima dată, la Sibiu, pe părintele Dumitru Abrudan, care se remarca atât prin statutul său de cadru didactic, dar mai ales prin cel de preot vrednic.

În cadrul conferinței, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cadru didactic la catedra de Vechiul Testament a Facultății de Teologie Ortodoxă, a făcut o scurtă prezentare a activității domnului profesor Dumitru Abrudan, care pe lângă faptul că i-a fost profesor de Vechiul Testament în anii studenției, i-a fost și îndrumător de doctorat.

La sfârșitul evenimentului, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă și gazda evenimentului, i-a acordat părintelui profesor Dumitru Abrudan o Diplomă de excelență și medalia facultății, în semn de prețuire pentru formarea atâtor studenți, care, o parte din ei, astăzi sunt profesori ai instituției de învățământ teologic clujean, titrează Radio Renașterea.

Pe holul de la etajul I al Facultății de Teologie Ortodoxă a avut loc și o expoziție de ediții scripturistice.

NapocaNews