După ce Biserica noastră a suferit o înfrângere grea la referendum, pentru că enoriașii nu au dat ascultare ierarhiei și preoțimii ca să meargă la vot, am recitit din nou pe Valeriu Gafencu, numit de călugărul de la Rohia – Sfântul Închisorilor. S-a dovedit că biserica trebuie să se reîntoarcă la noțiunea inițială de basilica, adică de comunitate a clerului și mirenilor, pentru recâștigarea încrederii în mesajul creștin pentru societatea românească. Pierderea influenței Bisericii în societate, nu poate fi pusă doar pe vina secularizării și politici mass-media de descreștinare în țările UE, ci și pe o pierdere a legăturilor ierarhiei cu rădăcinile și arhetipul creștin. Întoarcerea la izvoare și la învățăturile Sfinților Părinți reprezintă o necesară restaurare a comuniunii și încrederii între cler și mireni. Dacă în 2017 Biserica ar fi canonizat sfinții închisorilor poporul credincios ar fi recâștigat deplin încrederea în Biserică ca instituție, care nu face compromisul cu puterea lumească și trecătoare. Doar Biserica Moldovei face demersuri de canonizare a lui Valeriu Gafencu, un mucenic din închisorile comuniste care a luptat cu păcatul și împotriva regimului ateist. Recitindu-l pe Valeriu Gafencu mi-am adus aminte și de ce a spus Radu Preda despre necesitatea zidirii de biserici în suflete, nu numai în piatră. „Vă cheamă Domnul slavei la lumină, vă cheamă mucenicii-n veşnicii; fortificaţi Biserica creştină cu pietre vii, zidite-n temelii” spunea Valeriu Gafencu din temnița comunistă. E o chemare la o biserică a tuturor. Avem nevoie să construim cu ”pietre vii” Biserica noastră. Sfântul român născut în Basarabia transmitea contemporanilor că „orice bucurie adevărată se câştigă cu preţ de jertfă; orice cetate se cucereşte cu bărbăţie, cu credinţă, cu îndrăzneală, cu încredere în misiunea dată de Dumnezeu şi mai ales cu rugăciune.”

Poporul credincios își va găsi identitatea doar în rugăciune: creștinul se fortifică asemenea lui Valeriu Gafencu „în luptă cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune”. Mesajul lui Valeriu Gafencu pentru poporul român este ca ”în toate împrejurările roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.” Valeriu Gafencu vedea moartea ca o mărturisire de credință: ”Sfârşitul vieţii mele este o ultimă mărturisire ortodoxă”. Biserica noastră trebuie să revină la acțiunea misionară: „Cine crede fără a fi şi un misionar, acela n-a cunoscut frumuseţea credinţei”. Lupta cu păcatul trebuie să țină treaz, în starea de veghe poporul credincios: „Trebuie să înfrunţi păcatul până la sânge. Aşa te naşti din nou. Nu există cale de compromis”. Valeriu Gafencu spunea că doar „moartea pentru Hristos aduce fericirea vieţii veşnice”. Pentru martirul de la Târgu Ocna îndemnul la Biserica lui Hristos rămâne permanat și peren actual: „Vă cheamă Domnul slavei la lumină, vă cheamă mucenicii-n veşnicii; fortificaţi Biserica creştină cu pietre vii, zidite-n temelii.” ierarhiei Bisericii îi rămâne să se reîntoarcă la rădăcinile și izvoarele credinței în comuniune poporul credincios pentru a restaura chipul omului după ce-L al lui Hristos, doar atunci ”basilica” va avea o componentă de comuniune, iar ascultarea poporului la îndemnurile clerului nu va mai fi pusă niciodată la îndoială. Valeriu Gafencu din temnița comunistă a înțeles cel mai bine rostul Bisericii și îndemnul ei jertfelnic că trebuie să zidească în suflete. Rostul Bisericii este rugăciunea și permanenta comunicare cu Hristos prin propovădurirea Evangheliei. Învățămintele lui Valeriu Gafencu sunt actuale și pot reface legătura dintre popor și cler într-un model de jertfă mucenicească împotriva secularizării. Reîntoarcerea la învățămintele de pateric ale mucenicilor din închisorile comuniste este liantul și singurul astăzi care reface încrederea dintre ierarhie și enoriași în comuniunea cu unica și sobornicească biserică în timpurile provocatoare ale modernității desacralizate. Românii au nevoie de o sacralizare a societății prin modelul jertfelnic al sfinților din închisorile comuniste.

Ionuț Țene