Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a transmis Comisiei Europene – Direcția Generală de Politică Regională și Urbană precum și Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice o adresă oficială prin care solicită preluarea de către forul administrativ județean a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență de la Cluj.

„Această solicitare este o continuare firească a demersurilor pe care le-am întreprins în mod constant, atât în primul și în actualul mandat la conducerea Consiliului Județean, cât și în calitate de senator de Cluj, pentru construcția acestui obiectiv medical de o importanță strategică. Consider că expertiza necesară derulării unui proiect de o asemenea anvergură precum și capacitatea noastră financiară și instituțională au fost deja dovedite de fondurile europene în valoare de circa 190 milioane de euro pe care le-am accesat în actuala perioadă de programare pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, educaționale și de sănătate”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Potrivit solicitării adresate doamnei comisar Corina Crețu și conducerii Autorității de Management pentru POR din cadrul MDRAP, președintele Consiliului Județean Cluj solicită acestor instituții să agreeze și să propună modificarea Programului Operațional în sensul înlocuirii Ministerului Sănătății, ca și aplicant eligibil, cu unitățile administrativ-teritoriale, respectiv județele pe raza cărora s-a decis amplasarea spitalelor regionale, în calitate de proprietari ai amplasamentelor propuse.

O asemenea modificare este necesară întrucât, potrivit POR 2014 – 2020, se prevede în mod expres ca activitățile privind spitalele regionale de urgență să aibă ca beneficiar Ministerul Sănătății, cel ale cărui demersuri au înregistrat, până în prezent, progrese minime. Realizată în regim de urgență, inițiativa va permite Consiliului Județean Cluj să demareze toate procedurile de realizare a acestui proiect prioritar, absorbind fondurile europene alocate în prezenta perioadă de programare.

În prezent, în județul Cluj funcțiile unui spital regional unic sunt îndeplinite de cinci spitale, cu o structură de 45 de clădiri separate şi care au, în total, 3.100 de paturi. În plus, în ultimii 2 ani, adresabilitatea serviciilor de urgență a crescut la nivelul județului de cel puțin 3 ori datorită pacienților care provin din județele limitrofe.