De Centenar…mi-am adus aminte, cum student în anul I la Facultatea de Istorie a UBB am petrecut în 1990 primul an de libertate sărbătorind Ziua Naţională fixată de guvernul Petre Roman pe 1 Decembrie. La patru dimineaţa m-am dus la Căminul Avram Iancu şi i-am trezit din somn pe colegii mei de facultate, Din Petre, acum profesor la Turda, şi pe Viorel Faur, în prezent profesor la Universitatea din Oradea, să mergem la gară şi să luăm trenul spre Alba-Iulia. Eram atât de optimişti, fericiţi şi plini de speranţă că vine o nouă eră încât nu ne-a fost greu să luăm cu noi alte câteva zeci de studenţi din cămin. În Piaţa Unirii ne-am urcat pe stâlpii de curent electric şi am furat steagurile tricolore arborate de primărie şi ne-am îndreptat spre gară în marş. Acolo, trenuri speciale, introduse de Guven, ne aşteptau, fără lumini și cu geamuri sparte. Fără bilet cumpărat şi numai cu speranţa într-o Românie Mare şi prosperă am cântat în vagoanele pline de tineri cântece patriotice: Treceţi Batalioane Române Carpaţii!; Iancule Mare!; Lancea lui Horea, Sus! Noi suntem români! Când a venit Naşul la controlul biletelor l-am cinstit cu o pălincă bună de Maramu… şi ne-a urat La Mulţi Ani din inimă de român. La Alba Iulia, pe Câmpia lui Horea, erau peste 300.000 români, care s-au adunat din toate colţurile ţării, cu pancarde şi strigând fericiţi şi plini de speranţă: Trăiască România Mare! La faţa locului m-am întâlnit cu mulţi cunoscuţi din Cluj-Napoca şi pe feţele lor radia optimismul şi bucuria unui început de lume mai bună. Erau multe grupuri de la Vatra Românească, care aşteptau discursurile oficialilor. Atunci, lângă tribuna oficială, am văzut primele uniforme noi ale jandarmeriei şi poliţiei. După discursul preşedintelui Ion Iliescu a urmat cel al lui Petre Roman şi apoi cel al reprezentantului opoziţiei, preşedintele PNŢ, marele politician, Seniorul Corneliu Coposu. Dintr-o dată, ca la un semnal al unor oameni înfiltraţi în rândurilor delegaţiilor Vetrei Româneşti, au început huiduielile organizate. Corneliu Coposu s-a oprit un moment din discurs şi apoi a continuat să vorbească de România Unită şi democraţie. Cu ochii mei l-am văzut pe premierul Petre Roman râzând în hohote şi instigînd mulţimea turbată de prvocatori înfiltraţi să-l huiduie pe Corneliu Coposu. În tinereţea şi naivitatea mea de atunci nu am înţeles că eram spectator la o mare diversiune, care a continuat din 1990 până astăzi a foştiilor comunişti şi securişti, orchestraţi de pericolul public numărul 1 al Ţării, şeful SRI din vremea aceea, Virgil Măgureanu şi acoliţii săi de sorginte kgb-istă.

Seara aburiţi de fericire, tinereţe şi un vin roşu fiert cu miere şi scorţişoară, noi, studenţii clujeni ne-am întors cu trenurile spre casă. În gară ne-a aşteptat o companie militară cu torţele aprinse. A fost atunci în 1990 prima retragere cu torţe din Cluj-Napoca la 1 Decembrie. Era pentru mine o noutate absolută şi halucinantă ce mi-a adus aminte de marşurile dacice sau a cohortelor valpurgice din concertele lui Wagner. În sunetul tobelor şi fanfarei am parcurs toată str. Horea şi ne-am oprit în faţa statuii lui Mihai Viteazul, acum, în sfârșit restaurată. Seara de 1 Decembrie, excitaţi de fumul torţelor, am încheiat-o într-un chef studenţesc monstru în Căminul Avram Iancu, cântând – Treceți batalioane române Carpații!

Ionuţ Ţene