În ediţia specială a ziarului Făclia de astăzi, Acad. Ioan-Aurel Pop face o radiografie a celei mai importante paginii din Istoria României: Marea Unire. El analizează etapele care au dus la „Ora astrală” – anul 1918, subliniind că „unirea noastră nu a fost un fapt abstract, venit din neant sau dăruit nouă de-a gata, ci a fost o mare lucrare a poporului român asupra lui însuși”, iar „Unirea și România unită nu sunt daturi eterne, ci ele sunt edificii făurite greu, iar edificiile nu se lasă de izbeliște, ci se apără, se ocrotesc și se primenesc în fiecare zi, după exemplul a ceea ce au știut să facă generațiile trecute, conduse de asemenea personalități responsabile și demne”.

Lucrând/gândind la antologiile dedicate Centenarului Marii Uniri, am găsit nenumărate argumente ale faptului că datorăm unitatea noastră, rezistenţa şi supravieţuirea în ciuda teribilelor încercări ale Istoriei preţului pe care l-am pus pe limba română. Secretarul italian al lui Matei Corvin se minuna că românii de aici ţin mai mult la limba lor decât la viaţă. Unirea s-a realizat şi o sărbătorim ca locuitori ai limbii române, vorbind aceeaşi limbă în toate ţinuturile, în toate ţările în care trăim. Iorga avea dreptate: limba română este „singurul element de legătură a tuturor românilor, de reabilitate morală a lor”. Să n-o lăsăm, așadar, în voia sorții! (Irina Petraș, în eseul Spune-mi cum vorbești…, apărut în România literară nr.50/2018).

Irina Petraș