Floarea din faţa porţii s-a uscat
cum lacrima obrazul nepăsării
cum inflorescenţa stânca uitării

Trecătorul nu şi-a mai întors privirea spre petalele clipei
iar mâinile tale nu au mai plivit frumuseţea

S-a ofilit singură cum toamna melancolia târzie
Fără să vadă nimeni sclipirea din adierea ochilor unui parfum scump
ca durerea unei amintiri
– o păpădie spulberată de colbul unei nopţi polare

Florea a rămas doar memoria necunoscutului
un desen pe retina unui pictor al tristeţii
unde singurătatea şi veşnicia nu se sfârşeşte

Ionuţ Ţene