Arabia Saudită reduce distribuţia de petrol către Statele Unite, într-o mutare menită să crească preţurile la petrol, după o perioadă dureroasă de scăderi, potrivit CNBC.

Decizia ar putea să îi încurce planurile preşedintelui american Donald Trump, care a promis americanilor că va reduce costurile la energie, şi care acuză frecvent cartelul OPEC, condus de saudiţi, că manipulează preţurile petrolului, scrie Ziarul Financiar.

Arabia Saudită trimite mai puţini barili pe navele către Statele Unite, continuând un trend început în luna septembrie, potrivit firmei de analiză ClipperData. Estimările firmei sugerează că, în curând, exporturile petrolului saudit către SUA ar putea ajunge la un minim istoric.

Mai puţini barili către SUA înseamnă că rezervele americanilor vor scădea, ceea ce ar putea duce la creşteri de preţ. Este o tactică e care saudiţii au folosit-o anul trecut pentru a-şi sublinia strategia globală şi pentru a revitaliza piaţa.

Mutările întreprinse de saudiţi arată că eforturile de a gestiona piaţa petrolului au fost duse la alt nivel. În timpul prăbuşirilor de preţuri din perioada 2014-2016, traderii au urmărit săptămânal volumul exportat de saudiţi către americani pentru a vedea dacă va creşte sau se va micşora.

În calitate de cel mai mare exportator al lumii, Arabia Saudită a realizat în acea perioadă că poate schimba volumul pentru a influenţa preţurile petrolului crud.

„A mers atât de bine în 2017 pentru saudiţi să reducă distribuţia către SUA, pentru că oamenii au putut vedea în timp real cum rezervele americanilor scad, deoarece datele sunt transparente”, spune Matt Smith, şeful diviziei de cercetare pe segmentul de mărfuri în cadrul ClipperData.

NapocaNews