”U” Cluj s-a luptat în precedentele două sezoane să scape tocmai de ce a găsit la Ghermăneşti, în derby-ul etapei a 17-a a Ligii 2. În niciun caz, pe o asemenea suprafaţă, nu se poate juca fotbal! Pe lângă asta, stadionul cu caracteristici clare de judeţ a întregit imaginea dezolantă şi chiar apocaliptică pentru fotbalul profesionist.

Acesta a fost “peisajul” celui mai important meci din etapă în Liga 2 şi aşa avea să fie distrus din start meciul care trebuia să fie cel mai echilibrat, între locul 2, Sportul Snagov, şi locul 5, ”U” Cluj.

Terenul groaznic a limitat jocul la nivel de Liga a 4-a, în multe momente. Mingea era aproape imposibil de controlat şi devenea un inamic, fazele de construcţie elaborată nu pot fi amintite, iar derby-ul s-a transformat într-o luptă de forţă, fără ritm şi cu puţine ocazii.

După ce s-au mai adaptat condiţiilor, nefericiţii jucători obligaţi să practice fotbalul pe un asemenea teren au mai inventat nişte şanse, în partea a doua. Goga (65) şi Taub (67) au avut ocaziile lui ”U” Cluj, iar portarul Dur-Bozoancă l-a blocat pe Huiban (81).

S-a terminat 0-0, într-un joc în care Universitatea a arătat ceva mai bine decât Sportul Snagov. Gazdele se menţin pe podium, dar cad pe locul 3, în timp ce ardelenii pierd primele puncte cu Mircea Cojocaru pe bancă, dar rămân fără gol primit în mandatul acestuia, de patru meciuri.

SPORTUL SNAGOV – UNIVERSITATEA CLUJ 0-0

Fl. Iacob (cpt.) – Şt. Vlădoiu, L. Ion, Fl. Ilie, Bg. Stancu – Buia (Tazouti 86′), Borţoneanu – Gîţ (Oancea 76′), Huiban, Hlistei – Al. Ioniţă (I. Şerban 90+3′)
Rezerve neutilizate: Andr. Marinescu – Mih. Ciobanu
Antrenor: Laszlo Balint

Dur Bozoancă – Al. Coman, Abrudan, Andr. Cordoş, Berci – Gab. Giurgiu, Sepsi – Cr. Ene (Haţiegan 80′), Goga (cpt.), Taub (G. Florescu 85′) – Gavra (M. Coman 71′)
Rezerve neutilizate: Iul. Dinu – Căpuşă, Oct. Ursu, K. Twumasi
Antrenor: Mircea Cojocaru