Steag tricolor de 300 de metri pătraţi a fost desfăşurat duminică în centrul municipiului Cluj-Napoca de membrii organizaţiei Tineretului Naţional Liberal, aceasta fiind una dintre ultimele destinaţii ale ”Caravanei Tricolorul”, care a străbătut toată ţara în drum către destinaţia finală, Alba Iulia.

Tricolorul, care are o lungime de 30 metri şi o lăţime de 10 metri, urmează să fie arborat la Alba Iulia, în vederea sărbătoririi zilei de 1 Decembrie.

Steagul a fost ţinut de tinerii liberali şi de trecătorii care au dorit să li se alăture, aceştia cântând împreună Imnul României.

„Tineretul Naţional Liberal (TNL) marchează Anul Centenarului prin proiectul ‘Caravana Tricolorul’, prin care am dorit să unim, simbolic, toate judeţele României prin desfăşurarea în marile oraşe a unui tricolor cu dimensiunile de 30 X 10 m. Caravana care a început în Mehedinţi, iar steagul va ajunge la 1 Decembrie la Alba Iulia, unde va fi arborat. Acum 100 de ani, înaintaşii noştri liberali, alături de familia regală şi partidul lui Iuliu Maniu au contribuit decisiv la Marea Unire. La 100 de ani după unire, noi facem apel la unitate”, a spus prim-vicepreşedintele TNL, Bogdan Pivariu.

La rândul său, liderul TNL Cluj, Maria Forna, a precizat că steagul tricolor a fost desfăşurat pe Bulevardul Eroilor lângă un monument dedicat ‘Memorandiştilor’, care marchează un moment istoric important pentru ardeleni, dar şi pentru Unirea înfăptuită în urmă cu 100 de ani.

„Am fost gazdele tricolorului care a cutreierat oraşele României şi ne bucurăm că am putut realiza acest eveniment la 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, realizată cu mare trudă de înaintaşii noştri”, a spus Maria Forna.

Drapelul naţional a trecut prin toate judeţele ţării începând din data de 18 septembrie, iar în 25 noiembrie va fi arborat la Alba Iulia.

NapocaNews