Actorul Dan Puric a criticat modul în care a fost aniversat în acest an un secol de la Marea Unire din 1918, în conferința „Jertfa unirii noastre”, care a avut loc luni seara, într-o biserică din municipiul Sibiu, unde a fost prezent și Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, informează Agerpres.

„Vorbim despre Centenar. (…) Realizați și dumneavoastră că în afară de Biserică, totul a fost un fiasco, un compromis tragic, o incapacitate publică de a ne apropia sufletește și moral de cei de acum o sută de ani, care au intrat sub glie ca noi să fim demni, întregi și liberi”, a afirmat Dan Puric.

Actorul a mai declarat că acest Centenar „a fost o probă de foc” pentru poporul român.

„Vremurile pe care le trăim sunt cumplite. Vremurile sunt confuze. Nu ne putem asuma la jumătate măsura veacului acesta, trebuie să-l înfruntăm. A fost o probă de foc acest Centenar în care s-a evidențiat, într-un fel, gradul de înrobire sufletească pe care îl are poporul român astăzi”, a spus Dan Puric.

NapocaNews