Pe 26 noiembrie, la o zi după Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, Biserica și Ministerul Apărării Naționale au organizat concertul „Uniți prin Centenar”.

La începutul concertului, Grupul Psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române și Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale au cântat împreună poezia „Ne vom întoarce într-o zi”, a poetului închisorilor Radu Gyr.

Interpetarea acestui adevărat imn-testament al celor din temnițele comuniste, printre care au fost și cei care au făcut unirea de la 1918, în An Centenar, de către reprezentanții Bisericii și Armatei reprezintă, poate, cea mai frumoasă reabilitare morală pentru cei care au suferit în închisori, titrează ActiveNews.

NapocaNews