Apele au plecat din oraş năvalnic cum stepa de pe copitele cailor
A rămas praful şi pulberea pe străzile pietruite ale memoriei
Izvoarele sunt secate de întrebări, iar florile şi parcurile s-au dezgolit de uitare

Oamenii au devenit un fel de cumpene din vechi timpuri uscate
Roţile au moştenit maşini împotmolite în nisip
Sânii au uitat demult să mai fie udaţi de şoapte şi lacrimi

doar strada în care locuia trecutul a rătăcit o carte de poveşti
din amintirile lui făt-frumos când citeau umbrele „Tinereţe fără bătrâneţe”

Ionuţ Ţene