Până la urmă dragostea e o pasăre răpusă de zbor
Până la urmă crăiasa zăpezii îngheaţă seara de vară
În oraşul acela unde omul înroşit de amurg trecea prin nămeţi de zefir

Caldarâmul a luat sandale tinerelor cu picioare lungi şi zglobii
iar ecoul uliţei părea râsul de copil

Cum fumul peste câmpiile verii fierbinţi s-a lăsat noaptea
cum o fecioară pe cearceaful albit de nuntă
cum ferestrele peste luminile noilor cartiere

şi lilieci cu ochii de vultur purced vânătoarea
în timp ce o stea căzătoare se aude rostogolind piaţa mare
unde un felinar prelungeşte două umbre îmbrăţişate pe şosea

Ionuţ Ţene