Și eu am fost la Stalingrad
Acolo unde oasele de zăpadă proaspătă spală Volga
unde doar frigul ține de cald soldaților români uciși pe kurganul Mamaev

Fluviul trecea un șarpe veninos peste mormântul nopții siberiene
Era atât de melancolică liniștea că auzeai gemetele de sub parcurile de sticlă
țăranii Ion, Gheorghe sau Petru
cum întorc schimonosiți durerea și uitarea
o lovitură mai dureroasă decât glonțul inamic

Să nu amintiți plimbarea aceea prin parcurile de fier și sânge ale orașului
unde statuile sovietice își puneau medalii de cupru pe piepturi
cu figurile palide ale militarilor noștri
iar rușii pescuiau trist și prinși în copca unei victorii eșuate

Era o mare depărtare și tristețe în suflete
până la sânge artica mușca din trup mirarea unor foști oșteni de la Prut

Ce am căutat aici, unde începe disperarea și aurora boreală

Pe străzile orașului răsăreau pe la colțuri de stradă degete de români
niște flori de gheață călcate de trecători preocupați de vodcă

Doar sus pe dealul ridicat din cadavre
statuia Mama Rusia privea în gol cu ochiul de piatră
la morții valahi pentru libertate și cruce
și la feldmareșalui von Paulus care și-a trădat aliații

În genunchi s-a pus pe kurgan mica mănăstire ortodoxă să împace trecutul și viitorul
O lumânare aprinsă de un plâns pustiitor ce a spălat stepa pustie
cu cranii de lemn

iar seara târziu am fugit la statuia de bronz a lunetistului Zaițev
de lângă fabrica de tractoare închisă de istorie
și am lovit puternic, sălbatic cu pumnii
ecoul de luptă al celor căzuți pentru Basarabia

Ionuț Țene