Primăria clujeană are în plan pentru anul viitor construirea mai multor parkinguri.

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat marți, 4 decembrie, în emisiunea ‘Bună dimineața’ difuzată la Radio Cluj, că s-a dat deja ordinul de începere a lucrărilor pentru parkingul de pe strada Primăverii numărul 20, o zonă foarte aglomerată din cartierul Mănăștur. Parkingul va fi gata în primăvara anului 2020:

”Estimez că anul acesta vom putea da ordinul de începere a lucrărilor și pentru parking-urile de pe Primăverii nr.8, de pe Mogoșoaia nr. 7, astfel încât în primăvara anului 2020 să fie gata. Mai avem încă un parking în zona Zorilor, în Hașdeu, care va ajuta la decongestionarea circulației din întreaga zonă Hașdeu. Și pentru studenți va fi mai ușor, pentru cei care locuiesc în zonă și pentru cei care lucrează și tranzitează, estimez că la începutul anului viitor vom putea da ordinul și pentru parkingul Hașdeu. Acesta va fi situat chiar în zona universităților, practic va fi foarte aproape și de zona centrală și de clinicile din zonă”. (Dan Tarcea, viceprimarul Clujului)