Chiar și pe timpul deținerii președinției Consiliului UE, ministrul nostru de externe trebuie să rămână un ministru de externe. Nu să se transforme într-un soi de vorbitor, nici măcar purtător de cuvânt, în numele Uniunii Europene. În numele, și nu al UE cum ar face alt stat deținând această președinție și având oficiali care să realizeze dimensiunea momentului.

Dar cu un moș Teacă la cârma Ministerului de Externe român, fără particula provizorie „al UE”, la ce să te aștepți?!… Doar la un limbaj moale, mimetic, dulcegărit pe ideea că o vorbă necoaptă nu costă, și nu implică, nu?!

Și totuși, tocmai acesta este miezul perioadei în care preluăm președinția Consiliului UE. Să lăsăm urme diplomatice! Să ne implicăm! Să bifăm opisul asumării și să recâștigăm respectul mai marilor UE pentru poziții de fermitate, nu agresive, cum ar face umoarea verzuie vecină, să fim diplomați ca limbaj, dar fermi ca mesaj.

Șeful de la Externe însă și-a luat însă ranița și a fugit la Dolha. Să facă pe purtătorul, nerugat de nimeni, de vorbe al UE. Al intențiilor UE, al acțiunilor proiectate de alții, anunțând că Europa se va implica „în rezolvarea crizei din Golf”.

Acesta este mesajul pe care îl dă ministerul nostru de externe în momentul preluării de către România a președinției Consiliului UE… Atât… Cât mai departe de problemele de acasă. De cele ale Europei, căci pentru șase luni, vor nu vor, acasă va însemna mai mult decât politica externă ale României.

Nici un cuvânt despre focurile care se pregătesc în Europa… Despre rostogolirea unor noi butoaie cu pulbere în Balcani. Despre mișcările de destabilizare, stat cu stat, a unității UE…

Și nu ne așteptam la poziții de condamnare a oricărei radicalizări a mișcărilor care se creionează ca adevărate maree a unei noi ordini peste și pentru Europa. Este mult prea complicat, mult prea asumat, și mai bine stăm cuminți în banca din primul rând. Că un semestru trece repede și poate nu o să facă nici un coleg de „clasă” vreo boacănă, nu?…

Este exact mentalitatea de care ne temeam ca va deveni cap de pod în tranzitul de șase luni. Evitarea unor probleme delicate. Să stăm cuminți și să nu ne agităm. Cu atât mai puțin să agităm noi niște ape pentru a limpezi niște maluri care ne privesc direct.

Doar că problemele care se rostogolesc acum în inima UE ne vizează și pe noi. Cel puțin unele din ele și, mai ales, unele parcă special trenate și aprinse tocmai acum, sub președinția noastră.

Căci nu poate fi privit ca un seism izolat din Balcani recenta agresiune de tupeu, aroganță dar și de mesaje de avertisment venite din Kosovo. Acolo unde guvernarea a decis crearea unei armate kosovare. Pentru că un asemenea demers nu doar că privește întreaga Europă, prin fragilitatea pe care o creează în Balcani, dar în șase luni fitilul nu doar că va arde și va aprinde butoaiele cu multe probleme de combustie politică, economică, regională, diplomatică și de vecinătăți lăsate nerezolvate, dar se pot și calcina. Până la mistuire…

Or, să se întâmple sub președinția noastră o asemenea catastrofă în UE nu ne-ar așeza deloc bine în paginile de istorie. Doar oficialii noștri cred că este suficient să pozeze, fără să acționeze, fără să aibă inițiative, fără să își asume a priori anumite luări de poziții…

Moș Teacă ‘Mele (și cert o să-l țină mintă coana mare UE!) a mers la Dolha să dea asigurări (!) că UE se va implica în rezolvarea crizei din Golf. Dar pentru ceea ce se întâmplă azi în Balcani nu a avut decât un mesaj „de neliniște”. O poziție de minister de externe din afara UE, care condamnă, pentru că așa este cutuma diplomatică, o acțiune ce riscă să traseze un nou contur de drame undeva prin lume. Doar că acel „undeva prin lume” e la noi acasă, casa Europei, pe care o păzim și noi, și este și lângă gardul nostru. Și va rămâne acolo și după ce va fi trecut semestrul unor oficiali corigenți încă de dinainte de a păși în clasă…

În loc să condamne ferm demersurile inițiate de Kosovo de a înlocui Forţele de Securitate ale Kosovo (KSF), însărcinate cu misiuni în domeniul securităţii civile, cu o armată proprie, MAE Român s-a mulțumit să își „exprime regretul” față de aceste acțiuni. Și este stupefiantă poziția, nu din grijă față de UE, deși acum ar trebui să ne intereseze orice rid de pe fața bătrânei doamne, ci din lipsa de viziune (sau nu, și atunci este trădare dublă) a ceea ce se va aprinde în așa-zisul ținut Secuiesc. Acolo unde politichia maghiară a folosit de atâtea ori demersurile kosovarilor pentru a iniția acțiuni anti-constituționale.

În plus, dacă noi nu putem avea o reacție clară de condamnare a unei acțiuni ce ne poate viza direct, la nivelul stabilității interne, ce așteptări să aibă Uniunea Europeană de la noi? Sau oficialii noștri se bazează pe faptul că oricum nimeni din UE nu are prea mari așteptări de la urmașii lui Titulescu, un diplomat de rang mondial care a știut să așeze România pe harta diplomației și a respectului internațional…

Și ce diferență… De la premierul de acum o sută de ani la mascota de azi, de la marele Titulescu la fracul mucegăit al unui diplomat comunist nereșapat, ci doar îmbătrânit în nesenectute…

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea