Un studiu făcut de Centrul de Cercetare Pew (Statele Unite ale Americii) în 34 de ţări europene arată că România ocupă primul loc la capitolul „religiozitate”. Un procent de 55% dintre români se declară „extrem de religioşi”.

La polul opus, sunt ţări ca Estonia (7%), Danemarca (8%) sau Cehia (8%). „Europenii sunt, în general, mai puţin religioşi decât cei din alte părţi ale lumii.

Dar, în Europa, există uneori diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelurile angajamentului religios”, arată analiştii centrului american. Ca profil al credinţei, românii spun că religia este foarte importantă în viaţa lor (50%), se roagă zilnic (44%) şi cred în Dumnezeu fără nicio îndoială (64%).

„Există multe modalităţi de a defini ce înseamnă să fii religios, dar pentru această analiză am analizat patru măsuri comune de respectare religioasă: frecventarea serviciului religios, frecventa rugăciunii, credinţa în Dumnezeu şi importanţa religioasă descrisă de sine în viaţa cuiva”, spun analiştii americani.

Studiul arată că oamenii din statele din Europa Centrală şi de Est sunt mai predispuşi decât vest-europenii să fie „foarte religioşi”. Alături de România, în topul ţărilor se află Armenia (51%), Georgia (50%), Grecia (49%). Republica Moldova ocupă locul cinci, cu un procent de 47% al populaţiei care se declară extrem de religioasă.

Românii sunt în topul popoarelor religioase din lume. Nu întâmplător România este numită „Grădina Maicii Domnului”.

NapocaNews