Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu Cinematograful „Florin Piersic” organizează un spectacol cultural-artistic dedicat actorului Florin Piersic, la împlinirea vârstei de 83 de ani, în semn de recunoștință pentru inspirația transmisă comunității noastre de-a lungul anilor. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 ianuarie 2019, la Cinematograful „Florin Piersic”, începând cu ora 18:30.

Spectacolul intitulat „Pe cărările vieții… cu Florin Piersic” va fi presărat cu momente unice de teatru, operă și folclor. Amfitrionii serii vor fi Irina Margareta Nistor și Rareș Bogdan, iar invitați speciali vor fi Medeea Marinescu, Ovidiu Purdea-Someș, Dan Dumitrana, Ioan Bocșa și Ansamblul Icoane.

Intrarea este liberă, iar biletele pot fi rezervate gratuit, online, în limita locurilor disponibile, accesând: https://eventbook.ro/other/bilete-pe-cararile-vietii, sau se pot ridica gratuit de la casieria Cinematografului „Florin Piersic”.

Unul dintre cei mai mari actori de teatru și film pe care România i-a dat de-a lungul timpului, Florin Piersic s-a născut în 27 ianuarie 1936. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București promoția 1957.

Debutul cinematografic s-a produs cu filmul ”Ciulinii Bărăganului” din 1957, interpretând rolul lui Tănase. Printre rolurile sale celebre din filme s-au numărat haiducul Anghel Șaptecai, haiducul Grigore Pintea și Mărgelatu.

În 26 ianuarie 2011 cinematograful ”Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit ”Florin Piersic”.

Pentru acest spectacol omagial, Consiliul Local Cluj-Napoca a alocat 130.000 de lei.

 

Radu Ștefan