O explozie a avut loc joi seara în faţa sediului partidului Alternativa pentru Germania (AfD) în Dobeln, landul german Saxonia, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine.

Clădirea biroului AfD, precum şi alte două clădiri învecinate şi două automobile parcate au fost afectate de explozie. Totuşi, nu a fost nimeni rănit.

Potrivit unui raport publicat pe site-ul saechsische.de, în momentul exploziei au putut fi văzute câteva flash-uri de lumină “precum artificiile”. În plus, martori oculari au observat cum un bărbat a pus ceva într-o ghenă de gunoi aflată la marginea străzii, cu puţin timp înaintea exploziei.

Mai mult, câteva persoane suspecte au fost văzute alergând la o maşină şi plecând de acolo.

Biroul pentru Investigaţii Criminale din landul Saxonia a început să cerceteze incidentul şi ia în considerare posibilitatea ca acesta să fi fost motivat politic.

Sursa: Epoch Times