Ai organizat o calatorie prin tara, insa mai ai nelamuriri despre modalitatea in care vei realiza asta? Ei bine, a apela la serviciu de inchirieri auto poate fi decizia cea mai inspirata, atunci cand scopul tau este de a descoperi Romania in ritm propriu.
Ce-i drept, atractiile turistice sunt imprastiate peste tot in tara, iar daca calatoresti cu un grup de prieteni, ai o multime de bagaje, nu tolerezi ideea de transport in comun sau, pur si simplu, vrei sa ai mai mult control asupra vacantei, specialistii companiei Airportcar.ro iti dezvaluie toate informatiile ce te-ar interesa.

Inainte de toate, ce presupune condusul in Romania?

Sa conduci in Romania nu este atat de complicat, cum tinde majoritatea sa creada. Desigur, ai nevoie de un permis de conducere valabil, fie el european sau international. Ai in vedere de asemenea ca varsta legala de conducere este de 18 ani, dar majoritatea companiilor impun drept conditie 12 luni de experienta in ale sofatului pentru a putea inchiria o masina. Desi drumurile din Romania nu au castigat o reputatie tocmai favorabila, starea lor este una chiar acceptabila. Drumurile care fac legatura intre punctele de interes importante sunt drumuri nationale sau regionale, rareori autostrazi. Astfel, vei traversa numeroase sate si vei fi nevoit sa reduci viteza de deplasare, insa asa ai timp sa admiri imprejurimile si sa poposesti oriunde ti se pare interesant.

Alte aspecte de luat in considerare

Sa te astepti ca in timpul weekend-ului traficul sa fie anevoios. De asemenea, in zonele rurale trebuie sa sporesti atentia, pentru ca nu stii cand iti poate aparea in cale o caruta trasa de cai.

Aminteste-ti care sunt limitele de viteza si respecta-le cu sfintentie.

130 km / h pe autostrazi;
100 km / h pe drumurile europene si nationale;
90 km / h pe drumurile regionale;
50 km / h in localitati.

Stilul de condus al unor romani poate fi intimidant pentru unii care nu sunt obisnuiti cu viteaza mare si agresivitate la volan. Cu atat mai mult in orasele dezvoltate, traficul poate fi infernal, deci este indicat sa eviti orele de varf.

Sfaturi ce vizeaza inchirierea unei masini

In primul rand, pentru a putea deveni client cu acte in regula al unei companii de inchirieri auto ai nevoie de un permis de conducere valabil. Permisul de conducere international este necesar atunci cand doritorii sunt persoane ce vin din tari straine, in vreme ce cetatenii americani trebuie sa prezinte permisul de conducere si un pasaport valabil.

Exista unele agentii de inchirieri care accepta soferi de 18 ani, cu o conditie insa, aceea de a accepta o taxa suplimentara.

Cum identifici masina perfecta?

In cazul in care te deplasezi in mare parte pe drumuri de oras, este recomandat sa optezi pentru o masina de dimensiuni reduse. In acest fel, locurile de parcare nu vor constitui o problema, iar cheltuielile legate de combustibil vor fi rezonabile.

In schimb, daca vacanta ta prin Romania implica parcurgerea unor distante lungi si a unor drumuri de munte, este de preferat sa alegi o masina mai mare, cu motor puternic. Daca nu stii ce sa alegi, cere sfatul consultantului.

De asemenea, asigura-te ca portbagajul este suficient de spatios pentru a depozita bagajele tuturor pasagerilor. In plus, majoritatea masinilor puse la dispozitie de companiile de profil au transmisie manuala. Daca esti obisnuit sa conduci masina automata, rezerva masina din timp, intrucat numarul celor cu cutie automata este mai redus.

Inchirierea unei masini – costuri aferente

In primul rand, pretul inchirierii unei masini in Romania este dicatat de o serie de factori precum: modelul masinii alese, perioada de inchiriere, forma de asigurare si toate serviciile suplimentare pe care le doresti, printre altele. Masinile mici sau economice sunt mai accesibile. In plus, cantitatea de combustibil necesara va fi, de asemenea, mai redusa, ceea ce va duce la scaderea per total a costurilor. Totusi tine cont de itinerariul ales si tipul de masina potrivit pentru un anumit tip de drum. Pentru dotari suplimentare precum GPS, scaune pentru copii, sofer personal, router WI-FI se percep tarife extra. Mai mult decat atat, daca doresti sa preiei sau predai masina intr-o alta locatie alta decat cea prestabilita, va trebui sa achiti o taxa suplimentara, in functie de distanta dintre cele doua locatii. De asemenea, este important sa stii ca fiecare companie si-a stabilit propria politica de reduceri. De regula insa, cele mai multe ofera un discount daca perioada de inchiriere este mai mare. Pachetele business pot fi si ele mai avantajoase sau cele ce se adreseaza clientilor fideli.

In plus, este posibil sa nu ai voie sa parasesti granitele tarii decat in anumite conditii – de obicei, cu acordul prealabil al reprezentantului si contra unei taxe suplimentare.
Acestea fiind spuse, nu ramane decat sa alegi cu grija compania de inchirieri auto, astfel incat sa ai parte de servicii ireprosabile si preturi corecte. Mai multe detalii gasesti in cadrul site-ului airportcar.ro.

NapocaNews