În discursul televizat de Anul Nou, preşedintele francez Emmanuel Macron a criticat manifestanţii populişti “vestele galbene” care au ieşit pe străzi în lunile noiembrie şi decembrie pentru a se opune politicilor sale globaliste, acuzându-i de antisemitism şi alte greşeli.

Adresându-se francezilor după un an în care ratingul său de popularitate a scăzut la un nou nivel istoric, Macron a sfidat aşteptările, susţinând un discurs combativ şi fără regrete. Comentariile reprezintă o schimbare faţă de tonul adoptat în urmă cu doar câteva săptămâni, când a încercat să calmeze manifestanţii “vestele galbene” cu promisiuni privind adoptarea unor schimbări politice.

Macron nu s-a referit la o Franţă unită aşa cum a făcut anul trecut, ci i-a atacat pe manifestanţii care timp de două luni au ieşit săptămânal pe străzile mai multor oraşe din ţară, în cadrul unor proteste, pentru a cere demisia sa. În timp ce protestele au fost uneori violente, manifestanţii s-au bucurat de un sprijin extins din partea publicului francez, spre deosebire de preşedintele lor tot mai nepopular.

Atacând caracterul manifestanţilor “vestele galbene” – pe care el nu i-a specificat nominal – şi numindu-i mincinoşi ne-francezi, Macron a precizat în discursul său televizat din palatul prezidenţial din Paris că manifestanţii sunt: “Portavoci ale unei mulţimi de oameni plini de ură care îi atacă pe reprezentanţii aleşi, care atacă forţele legii şi ordinii, jurnalişti, evrei, străini şi homosexuali.

“Aceasta este pur şi simplu negarea Franţei. Recent am văzut lucruri care sunt de neconceput şi am auzit inacceptabilul… Ordinea republicană va fi asigurată fără niciun fel de toleranţă”.

În pofida faptului că a dat un pas înapoi în ceea ce priveşte creşterea taxei pe carburanţi, Macron a promis că va continua programul său politic…

Sursa: Epoch Times