Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de jurnalistul Dan Tanasă în calitate de președinte fondator, l-a acționat în judecată pe primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, pentru a-l obliga să rearboreze drapelul național al României pe turla primăriei, după ce edilul a îndepărtat acest simbol național de pe turla primăriei în urmă cu trei ani, potrivit blogului jurnalistului.

„Având în vedere refuzul ostentativ și repetat al primarului UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, de a rearbora drapelul național al României pe turla instituției, acolo unde a stat arborat mai bine de 20 de ani și de unde a fost îndepărtat în 2015 la ordinul primarului UDMR, ADEC a decis să acționeze în justiție pentru a impune respectul cuvenit atât față de un simbol național cât și față de memoria celor care s-au jertfit pentru eliberarea municipiului Sfântu Gheorghe de sub ocupația trupelor ungare.

Tricolorul românesc în cauză a fost reînălţat pe turla Primăriei pe data de 8 septembrie 1994, la 50 de ani de la eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe de sub ocupaţie străină, în cadrul ceremoniei, desfăşurate în prezenţa Ministrului Apărării Naţionale, generalul Nicolae Spiroiu, fiind dezvelită şi o placă de marmură comemorativă.

În anul 2009, Forumul Civic al Românilor a propus ca steagul tricolor de pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe să capete statut de monument istoric, în semn de recunoştinţă faţă de jertfele ostaşilor români care au luptat pentru eliberarea Ardealului de Nord. „Drapelul de pe cupola Primăriei reprezintă un simbol sfânt al demnităţii naţionale şi al sacrificiului suprem al ostaşilor români care au luptat pentru reîntregirea ţării (…) Să nu uităm că în luptele de la Sfântu Gheorghe s-a jertfit şi un general al Armatei Române, Grigore Bălan, iar noi vrem ca acest steag să devină monument istoric şi să dăinuiască în acel loc cât o fi neamul românesc”, declara preşedintele de atunci al Forumului Civic, avocatul Ioan Solomon.

ADEC reiterează faptul că primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost amendat penel în trecut pentru ofensă adusă însemnelor după ce a ordonat îndepărtarea drapelului național al României de pe o clădire publică din oraș. Din păcate, fapta de ofensă adusă însemnelor a fost dezincriminată din Codul Penal, motiv pentru care edilul Antal Arpad a prins curaj și a ordonat îndepărtarea drapelului României de pe turla primăriei.

Cu privire la acest subiect președinte fondator al ADEC, Dan Tanasă, a declarat: „Consider că atitudinea primarului Antal Arpad în acest caz este specifică unui dușman al poporului român, nu unui reprezentant al administrației publice locale a statului român. Fac un apel public către Ministerul Apărării Naționale, Prefectura Covasna, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, Asociaţia Judeţeană a Veteranilor de Război, Asociaţia Judeţeană a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere și Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” să intervină în acest proces pentru a ajuta demersurile ADEC de apărare a drapelului național al României”.

NapocaNews