Am putea trăi oare o rușine mare ca aceea ca, exact în clipa în care ne aflăm la șefia Consiliului UE, să fim retrogradați în indicii agențiilor internaționale de rating?!… Și nu doar „ca perspectivă”, ci aproape de o rată negativă, de neîncredere, de lipsă de stabilitate… Pe cine va mai acuza puterea pesedistă de la București că a pus la cale mârșăvia „sorosistă”?… La cine se vor mai rățoi și cum îi vor ordona în opisul acuzator pe „instigatorii” și „reacționarii” ce au produs o asemenea rușine guvernului pesedist?!… Să fie de vină multinaționalele sau ONG-urile? Ori poate presa, dimpreună cu societatea civilă, o societate mult prea civică față de dorințele puterii pesediste? Sau vor fi acuzați „imperialiștii” ăia de la Bruxelles, cu tezele lor despre statul de drept, libertatea de exprimare și drepturile cetățenilor români?…

Nu am ajuns încă în acel punct. Dar suntem captivi într-un status european al neîncrederii și luării în derâdere. Iar momentul în care ni se va pune în discuție ratingul de țară nu este departe… Ba, s-ar putea întâmpla cu mult înainte de a ne termina mandatul la șefia Consiliului UE, poate și pentru a trăi umilința din plin. Noi, simplii cetățeni, dar proeuropeni, pentru că adunătura cormoranilor politici anti-UE de la București nu s-ar trece de fel.

Și nu suntem departe de clipa unei umiliri depline… Deja două bănci din România au fost depunctate, de la „stabil” la „negativ” de către o agenție internațională de rating. Și nici măcar nu sunt vinovate băncile! Nu în mod direct! Pentru că „retrogradarea” lor nu are nici o legătură cu activitățile bancare proprii, cu înțelegeri dovedite sau cu eventuale acțiuni speculative întreprinse pe piață. Poate doar cu o mult prea evidentă afinitate… guvernamentală.

Cum a ales agenția de rating („Fitch”) cele două bănci românești pentru a le sancționa? Mai bine spus, pentru a avertiza guvernul de la București, depunctarea celor două fiind oficial legată de introducerea de către Executiv a „taxei pe lăcomie”. Or, de ce se fac vinovate cele două bănci, BCR și BRD, pentru a fi fost alese tomai ele să poarte pe umeri cartonașul galben arătat guvernului? Și de ce nu au fost retrogradate, sub același motiv al „măsurilor legislative propuse sau adoptate care vor avea impact negativ asupra băncilor, cea mai importantă fiind taxa pe active”, toate băncile din România?

Este oare mai mult decât un simplu semnal? Poate un mesaj dat guvernului prin „atingerea” principalelor bănci din sistem de la care se împrumută statul, prin Ministerul de Finanțe, aproape în fiecare lună, și aproape pentru aceleași plăți: pensii și salarii…

Cum vor reacționa guvernanții noștri? Pentru că o retrogradare generală a băncilor ar putea avea un efect catastrofal. Vor înțelege oare gravitatea situației? Pentru că, dincolo de populismul inerent, prin discursuri sforăitoare pregătite pentru mase, mai ales în an electoral, prin vehicularea acelorași marote aruncate alandala în sistem, prin personaje lipsite de orice pregătire financiar-bancară, și dincolo de a găsi același veșnic vinovat de serviciu, BNR, dacă statul pesedist nu va opri acest tăvălug al propriei incompetențe, incoerențe, inconștiențe, a nerușinării și neghiobiei, dar, mai ales, a umorilor de reavoință, țara va fi împinsă cu mult dincolo de anii ’90…

Într-o zonă a ireparabilului, cel puțin în menținerea unei linii proeuropene, prodemocratice… Și nu pentru un an-doi, ci poate pentru un întreg sfârșit de viață al acelora care în 1989 au avut un crez.

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea