Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a început discursul său la Congresul UDMR în limba maghiară, aproape două minute, în care a vorbit despre faptul că maghiarii trebuie să aibă sentimentul că sunt acasă în România.

„Mă bucur să fiu aici, prezenţa mea de astăzi face parte din acţiunile constante pe care le-am avut pentru a da sentimentul maghiarilor din România că sunt acasă, cetăţeni cu drepturi depline. După al Doilea Război Mondial, reconcilierea franco-germană a fost cheia de boltă a construcţiei europene, a ceea ce se numeşte astăzi Uniunea Europeană. Românii şi maghiarii au simţit că este de datoria lor de a demonstra că sunt cetăţeni europeni în gândire şi comportament, realizând reconcilierea dintre cele două ţări şi popoare după o lungă perioadă de dispute care au culminat în perioada comunistă”, a spus Călin Popescu Tăriceanu în limba maghiară, după care a tradus în limba română.

La Cluj-Napoca are loc, vineri şi sâmbătă, Congresul UDMR, în cadrul căruia va fi ales noul preşedinte, singurul candidat fiind Kelemen Hunor.

NapocaNews