Nu am înțeles niciodată de ce istoriografia românească ocultează istoria voievodului Gelu, acest ”duce” al românilor de la sfârșitul secolului IX, care a avut una dintre ”cetățile de scaun” la Calvaria, o fortăreață de val de pământ și palisadă din lemn în cartierul clujean Cluj-Mănăștur sau poate chiar în locația actualei Piețe a Muzeului din centrul orașului, conform istoricului Tudor Sălăgean, pe locul unui castru roman. Gelu ”quidam blachus, adică conducător (dominium tenebat) al românilor și slavilor (blasij et sclaui) este amintit ca duce de către Gesta Hugarorum, cronica lui Anonymus de la curtea regelui maghiar Bela al III -lea (1173-1196). Cronica maghiară amintește clar că la venirea triburilor conduse de regele Arpad în Transilvania la sfârșitul secolului IX, pe malul Someșului dincolo de Meseș exista un ducat sau voievodat condus de liderul român Gelu ”quidam blachus”. Fiind un conducător al românilor și slavilor, posibil ca Gelu să se fi autointitulat voievod, nu ”duce” după modelul latin, iar din punct de vedere religios probabil era subordonat bisericii bizantine de la Constantinopol. Cronica descrie cu vervă lupta viteazului Gelu Românul contra triburilor maghiare, mult mai numeroase și mai bine înarmate. Gesta Hungarorum povestește pe scurt, cucerirea voievodatului lui Gelu de către unguri: ”Tuhutum, tatăl lui Horca, un om șiret, a prins de veste de la locuitori despre bunătatea ‘țării de dincolo de păduri’ unde stăpânea un blac, anume Gelou… Și s-au luptat cu înverșunare și fură învinși ostașii ducelui Gelou și mulți dintre ei uciși, iar mai mulți fură prinși”. Istoricul Neagu Djuvara consideră că numele de Gelu provine de la un vechi nume tracic de davă: Gelupara. Cronica lui Anonymus amintește de mai multe ori latinescul ”dux” pentru Gelu Românul, care moare lângă cetatea sa de scaun pe malul Someșului, posibil lângă Calvaria (val d epământ cu palisadă) din cartierul actual Mănăștur. Unii istorici au susținut și ipoteza că bogata comună Gilău ar fi fost capitala ducelui Gelu. Istoricii români au făcut prea puțin pentru cunoașterea acestui prim voievod român amintit de cronici încă din secolul IX.

Voievodatul lui Gelu este confirmarea istorică că la sfârșitul secolului IX românii erau constituiți ca popor distinct și organizați în formațiuni statale suverane, iar etnogeneza încheiată. Mai mult, existența unei formațiuni statale conduse de Gelu ”quidam blachus” dovedește că românii din Ardeal erau bine organizați superior în state prefeudale elaborate, care s-au opus năvălitorilor străini cu arma în mână. Putem oare considera că cetatea lui Gelu de la Cluj-Mănăștur este prima capitală românească din istoria românilor atestată arheologic și de izvoarele scrise? Istoricii au scris enorm de mult despre primele capitale românești din Muntenia, secolele XIV-XV: Câmpulung, Curtea de Argeș (Basarab I), Tîrgovește și apoi din vremea lui Vlad Țepeș la București, dar nu și-au axat cercetările arheologice asupra primei capitale a unui voievodat românesc medieval constituit încă din secolul IX, când procesul de formare a poporului român se încheiase, iar pe aceste pământuri nu a fost o ”terra deserta”. Majoritatea istoricilor vorbesc despre mutarea capitalei Moldovei lui Petru Mușat de la Siret la Suceava în anul 1388, dar mai nimic despre capitala lui Gelu primul voievod român consemnat în istorie. E o datorie morală a istoricilor români și instituțiilor statului să continue cercetările consemnării arheologice a cetății de scaun a lui Gelu, primul voievod român, care s-a apărat cu arma în mână pentru libertatea neamului său. Pe teritoriul actualului municipiu Cluj-Napoca a existat încă din secolul IX prima capitală românească a unei formațiuni formate din români și slavi, fapt ce dovedește că Transilvania a fost centrul etnogenezei românești. Cercetările arheologice viitoare, implicarea Academiei Române și a instituțiilor statului român în dezlegarea misterului capitalei lui Gelu Românul la Cluj-Napoca este o provocare istoriografică sui-generis.

Ionuț Țene