Pe 19 februarie se împlinesc 143 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși (1876 – 1957), simbolul absolut al condiției de a fi român. Cu acest prilej, am fost invitat de Comunitatea Românească (CROM) din Rin-Main, Germania, mai exact in aria Frankfurt-Offenbach-Hanau-Heidelberg, care cuprinde peste 30 de mii de români, să le prezint filmul BRÂNCUȘI – CIOPLITORUL DE SUFLETE și să le vorbesc despre marele nostru artist.
Lucrurile s-au desfașurat așa: CROM marcheaza in acest an 20 de ani de intensa activitate culturala (1999-2019) si președinta CROM, Dorothea Krampol, mi-a descoperit filmul pe Internet, m-a cautat la adresa indicata acolo, apoi m-a invitat sa deschid cu filmul despre Brancusi aceasta mare manifestare a lor, a romanilor din zona Rin-Main, iar eu, cum tocmai plecam spre New York, am acceptat cu placere sa fac o escala de cateva zile in aceasta oaza a romanilor de pretutindeni.
Marturisesc ca surpriza a fost de proportii, fiindca am descoperit aici multi, copleșitor de multi romani realizati, cum in Romania nu s-ar fi putut realiza niciodata. Ma gandesc in primul rand la o realizare materiala, dar si la una spirituala. Si in prim plan as pune familia Marinescu din Frankfurt, care are o situatie regala, ca stare materiala si spirituala, fiind proprietara unei colectii de arta remarcabile, unice, despre care voi scrie intr-un articol special. Aceasta implinire maxima se datoreaza poate si faptului ca sotii Marinescu sunt plecati din tara de tineri, din 1969, deci se afla in Germania de 50 de ani. Ei ar fi patriarhii romanilor germani, cum s-ar spune. Dar si ceilalti roamni pe care i-am cunoscut au o solida viata germana, adica sunt bine germanizati. Dorothea Krampol, de pilda, este plecata din Romania in anul 1982, si a putut pleca numai recurgand la greva foamei, ca sa primeasca viza, ea beneficiind de avantajul ca a avut bunicii originari din Viena. Desi nascuta la Bucuresti, absolventa a facultatii de litere, se poate spune ca limba germana este a doua sa limba materna. Aici, in Germania, preda limba germana pentru emigrantii romani. La fel, Valentina Forster, plecata din Romania tot in 1982, este profesoara pentru romanii noi veniti, majoritatea din Basarabia. Dar care se numesc pe sine „moldoveni” si care nu vor sa auda de nici o alipire a Moldovei de Romania!
Valentina traieste intr-unul dintre orașelele Maintal (Valea Main-ului), aflat intre Frankfurt si Hanau, intr-o vila superba. Baiatul ei, Valentin, este nascut in Germania, dar parintii au avut grija sa-i dea sa suga de la sanul matern si limba romana. El este casatorit cu frumoasa ardeleanca Julia, nascuta in Romania. Aceasta familie minunata, inzestrata cu multa dorinta de carte si cu mult umor, mi-a fost calauza in Frankfurt. Frankfurtul este un oras al bancilor si asigurarilor. Are peste 300 de banci. Nu intamplator aici se afla Banca Centrala Europeana, un simbol arhitectonic. Ca si Aeroportul din Frankfurt, care are peste 50 de mii de angajati, depasind uzinele Volkswagen. Si se tot extinde. Ambitiile germanilor sunt americane, ei construiesc monumental. Autostrazile sunt de proportii, ca si multe, zeci de alte building-uri. Dar in acelasi timp se ingrijezsc ca trecutul sa straluceasca. Cele sapte porti ale orasului, cu turnurile lor drept puncte de observare, sunt bine conservate.
Partea veche a orasului a fost bombardata de aliati in timpul celui de-al doilea razboi mondial, asa cum arata o fotografie aflata in holul catedralei Sf. Paul. Dar nemtii au refactut intocmai cladirile distruse, locul numindu-se „noul oras vechi”. Toate urmele de aici sunt memorabile. Am sa enumar cateva. Calea Romanilor. Ea leaga Primaria orasului, cu piata platanilor, de Catedrala Sf. Paul, unde se petrecea alaiul incoronarilor. Regii Germaniei aici erau incoronati. In piateta unde se afla statuia lui Friedrich Stolze, exista o casa deschisa, perfect reconstituita, numita „Tante Malber”, unde Goethe venea si locuia la matusa sa cu acest nume. La balconul impresionant al primariei au urcat multe personalitati, printre care si echipa nationala a Germaniei, acum doi ani, cand a obtinut titlul de campioana mondiala. Piata cu platani era plina de lume, care ii aclamau pe sportivi. Nu departe se afla un resturant celebru, „Fish Ranke”, unde se sta la rand ca sa apuci un loc, ca „La Misu”, in cartierul Yaffo din Tel Aviv. Specificul lui, preparate din peste. Aici, impreuna cu familia Forster, am mancat pastrav si somon, si am baut bere „Bitburger”. Stiam ca berea germana este renumita, dar aici am constatat ca berea la halba este cea mai buna din lume. Dupa cum imi spunea Valentina, exista traditia ca fiecare familie germana sa-si prepare propria bere. Asa cum la francezi se poate spune despre vin. Ar fi atatea feluri de bere, cate familii sunt. O imagine sardanapalica. Dar despre mancarurile si bauturile germane e nevoie de un capitol special.
Sa ne mentinem in zona culturala si sa spunerm ca Frankfurtul este orasul lui Goethe, care s-a nascut aici in anul 1749. Tatal sau a fost avocat, iar mama fiica primarului. Aici am vizitat Casa Goethe, devenita muzeu, care iti ofera imaginea complexa a personalitatii marelui scriitor german. Casa, sub forma de pagoda, are cinci etaje, cu zeci de camere. Ea conserva lucratura epocii, avand o scara interioara din lemn si sobe de metal, care il inclazeau pe Goethe. Intr-un hol, la etajul 3, se afla un pendul celebru, cu o tehnologie a timpului fara concurenta. Impesionanta este biblioteca, plina de tomuri legate, apoi camera de muzica, precum si cele cateva camere de pictura, cu sute de tablouri de epoca bine conservate. Casa emana aerul puterii si al bogatiei, stiut fiind ca Goethe a beneficiat de averea insemnata lasata de parintii sai. Cu multi ani in urma, am vizitat Weimar-ul, unde a murit Goethe in 1832. Acum i-am vizitat si locul nasterii.
Partea veche a orasului este strabatuta de un tramvai de epoca, numit „Tramvaiul vinului de miere”, care are un traseu central si cu el calatoresc mirii, cei care sunt proaspat casatoriti. „Vinul de miere” este baut de ei si de toti insotitorii lor. Un obicei popular, care se pastreaza si azi. Fiecare cladire are istoria ei, de o mare frumusete culturala. La fiecare pas sunt statui, precum Statuia Justitiei din piata cu platani. Pe strada Schiller, in piata Bursei, exista un grup statuar reprezentand infruntarea dintre un taur si un urs. Mi-a amintit de celebra vaca din Wall Street de la New York. Aici canta un „colorat” din taragot. Melodii romanesti. Valentina mi-a spus ca e roman. Am vorbit cu el. Spunea ca e bulgar, il chema Banko, dar stie putin romaneste, dovada ca si canta melodiile lui Dumitru Farcas.
Valentina mi-a explicat in amanuntime ce inseamna Eschenheimer Tor, An der Hauptwache, mi-a spus povestea Romanilor („Romer” si „Romerberg”), a Domului Sf. Bartolomeu, mi-a aratat Catarina Kirshe si multe alte minuni alte trecutului acestor locuri.
Asa cum si Dorothea avea sa-mi povesteasca despre tot ce este mai important in Offenbach, atunci cand am facut turul acestui oras-satelit al Frankfurt-ului, cu numeroae cladiri istorice, religioase si culturale, cum ar fi Facultatea de Designer, cea mai renumita din Germania.
Fenomenala calauza mi-a fost si Zeno Galea, de profesie inginer de drumuri, care a venit in Germania in 1984. Strabunicii sotiei sale au fost germani. Si au venit aici din Banat. Sotia sa este ruda cu realizatorul Silviu Jigman de la TVR. Numele Zeno vine de la grecescul Zenon, care inseamna „darul lui Zeus”. Trebuie sa spun ca Zeno Galea este un as al volanului, cum mi-a demonstat-o pe drumul Frankfurt-Heidelberg si retur. A strabatut zeci de mii de kilometri cu masina, una dintre ultimele calatorii fiind drumul in Grecia si inapoi. Zeno s-a nascut la Brad, localitate situata intre Deva si Abrud. Am aflat de la Zeno povestea adevarata a minei aurifere de la Brad si de ce a inchis-o ex-prim-minstrul Nastase, ca sa cumpere aur de la Londra, fiindca primea un comision substantial. Politica parsiva a comisioanlor este una din cauzele dezastrului economic din Romania. Mi-a povestit tentativele lui de a se reintoarce in Romania, de a munci acolo, dar felul cum l-au tratat romanii si cum ar fi fost platit l-au facut sa renunte la idee. „Si maine m-as intoarce in Romania, daca as afla ca este o tara normala”. Asa ca a preferat sa munceasca aici, in Germania, iar o buna parte din viata (20 de ani) a lucrat la Aeroportul militar american.
Am mers pe autostrada 5, care duce la Darmstadt si Bassel, o mare parte din ea fiind prevazuta cu cabluri aeriene pentru viitoartele camioane electrice. Fostul aeroport militar american este marcat prntr-o statuie simbolica si doua avioane militare. Azi doar la Heidelberg mai sunt militari americani, fiindca aici a fost centrul armatei americane, dovada ca Heidelberg-ul nu a putut fi bombardat. Am trecut si pe langa Darmstadt, unde se afla faimosul institut de cercetare atomica. Zeno este o adevarata forta de incredere. E robust moral, fizic si intelectual. Si e nobilat cu mult umor. De la el am aflat doua frumoase perle. Mark Twain are o povestire in care spune ca cea mai frumoasa limba din lume, care se poate invata in 30 de ani, este limba germana. Iar civilizatia in care traim este bine sugerata de anecdota cu suport real: „Bunica ii da in dar nepotelului o carte, iar nepotelul o intreaba, dar unde e telecomanda, bunico?”
Si ce frumos imi spunea Dorothea, ca nu poate suporta lectura digitala, cartea tiparita ii da sentimentul viu al literei si mirosul de padure. Cartea pe iPad e visul lui Bill Gates, care spunea ca el vrea ca lectura electronica sa ucida cartea tiparita. O imagine a viitorului in ceata, comparativ cu maturitatea acestor romani, care sunt oameni ai cartii, fata de romanii de acasa, care nu mai cumpara carti, nu mai citesc. Sunt „semianalfabeti cu internet”. Dimpotriva, am ramas surprins ce inseamna Heidelberg. O bijuterie arhitectonica, seamana cu orasele medievale Brasov, Sibiu sau Sighisoara, iar semnificativa este biblioteca volanta, libera, aflata pe strada, unde oricine poate pune o carte sau o poate imprumuta, daca are nevoie de ea.
Aici calauza mi-a fost Iosif Herlo, filolog timisorean, venit in 1990 in Germania, fiindca sotia sa este nemtoaica. Au impreuna trei copii. Am avut parte de o ploaie torentiala, care a incetat dupa ce ne-am adapostit intr-o biserica si ne-am rugat. Am vazut celebra universitate din Heidelberg, sec. 14, care e cu cativa ani mai tanara decat universitatea din Praga. Fenomenala este vechea biserica cu hramul Sfantului Duh, in stil gotic, cu coloane interioare masive, dupa modelul Bisericii Nativitatii din Bethleem. Din piata bisericii se vad pe dealul din apropiere ruinele vechii cetati Heidelberg, care este un adevarat punct turistic. Pe acest traseu plin de atmosfera medievala, evident, nu puteam sa nu doresc sa stiu mai multe despre Al.I. Cuza, domnitorul tradat si exilat in Heidelberg. Am ajuns si in parculetul unde era statuia, pe un drum foarte circulat. Statuia domnitorului roman este foarte delicata, un bust aflat pe un soclu masiv, care consemneaza ideea prieteniei romano-germane. Soclul are la baza semnatura „Constantin Ionescu”, autorul sau. Dar co-fondator al monumentului este Iosif Herlo, un fenomen, care face ca Heidelberg-ul, un oras internatioanlizat, sa respire si limba romana, nu doar prin faptul ca e vorbita și de romanii de aici, ci fiindca este prezenta prin poezia pe care o recita Iosif. Tot drumul facut impreuna, am avut cu el un dialog poetic. M-a surprins faptul ca poetul preferat al lui Iosif este Ion Barbu, spre bucuria mea, care mi-am inceput cariera artistica montand in studentie spectacolul „Oul-om”, inspirat de poezia barbiliana. Si cand Iosif recita „Joc secund”, eu ii recitam din „Uvenderode” sau „Domnișoara Hus”. A fost o mare placere sa aud pe strazile Heidelberg-ului versuri din Ion Barbu, George Bacovia, Tudor Arghezi. Iar intr-un pub in care am intrat, unde era multa lume, in special englezi, fiindca urmareau meciul de rugby Anglia-Franta, Iosif a recitat din Baudelaire (el a absolvit facultatea romano-franceza de la Timisoara). Nu e de mirare ca intalnirea de la Asociatia „Al.I. Cuza” avea sa fie la inaltime.
Romanii pe care i-am cunosctut aici sunt personalitati bine definite. Voi reveni cu alte amanunte atunci cand voi prezenta colectia de arta a familei Marinescu si intalnirile Brancuși pe care le-am avut la Offenbach și Heidelberg.
Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York
