Pe plan mondial, mii de tone de sunătoare se transformă în medicamente, care ţin în frâu bolile secolului: depresia, hipertensiunea arterială, asmul, obezitatea şi îngrăşarea, afecţiuni cauzate de dezechilibrele emoţionale. Zeci de studii şi teste de laborator, efectuate în Germania, demonstrează că sunătoarea, numită și ”planta sufletului” este un tonic pentru echilibrul sufletesc.

La aceste concluzii au ajuns cercetătorii germani în urma unui experiment-gigant, efectuat pe 3250 de pacienţi, suferinzi de diverse forme de depresie. La aceleaşi rezultate au ajuns şi alţi cercetători din Statele Unite şi din Anglia. Aşa se explică faptul că, pentru prima dată în istoria medicinei alopate , tratamentul cu sunătoare este recomandat de medici ca adjuvant pentru depresie.

Tratamentul cu preparate de sunătoare s-au dovedit salvatoare pentru cele patru categorii de depresii distincte: depresii reactive, cauzate de evenimentele negative din viaţa pacientului, depresii biologice (uneori moştenite), depresii psihiatrice, rezultate prin pierderea contactului cu realitatea şi depresii hibernale, apărute în sezonul rece, când lumina naturală a zilei este redusă în intensitate şi înlocuită cu lumină artificială.

Extractul de sunătoare acţionează ca medicamentele antidepresive şi determină scoarţa cerebrală să elibereze neurotransmițători care induc anumite stări emoţionale, cum ar fi optimismul, entuziasmul şi tonusul psihic. Studiile făcute pe pacienţii depresivi care au luat extract de sunătoare şi pulbere de sunătoare au arătat că, după două săptămâni de cură, majoritatea pacienţilor depăsesc starea de astenie şi încep să capete încredere în forţele proprii.

NapocaNews