Cel mai important capital este omul, iar țările cele mai bogate sunt acelea care au resurse umane. Europa trece printr-o gravă criză demografică, iar România cunoaște o prăbușire demografică similară cu Siria, o țară aflată în război. Multinaționalele, bancherii și magnații soroșiști, unii pe banii saudiților, au găsit soluția, care o implementează ”fiica” marxismului DDR-ist, Angela Merkel în UE: imigrația. Treptat se schimbă componența etnică și religioasă a Europei, care devine treptat o anexă a statelor islmice din zona Golfului. Occidentul concupiscent nu reușește în ciuda bogăției să găsească soluții la creșterea natalității, guvernele promovând o politică a avortului și de demantelare a familiei. Golul lăsat de autohtonii europeni e luat de imigranții musulmani. Astfel se explică și bunele relații între Comisia Europeană și Iran, care dorește să distrugă Israelul. Se vrea ca rădăcinile iudeo-creștine ale Europei să fie eradicate de o stângă neo-marxistă care s-a înfrățit cu islamul pe banii prinților petrolului saudit? De apreciat că un lider european, premierul ungar Viktor Orban a declarat o revoluție a demografiei maghiare prin măsuri concrete de creștere a natalității. Viktor Orban, tatăl a cinci copii, e un bun exemplu pentru politicienii noștri care refuză să aibă copii. Încă din 2009, o altă țară, Rusia oferă scutiri de taxe și prime de 10000 de dolari după al treilea copil născut pe familie. Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat recent noi beneficii fiscale şi de împrumut pentru familii, în cadrul eforturilor guvernului de a mări rata natalităţii, menţinând în paralel politica strictă în domeniul imigraţiei. În discursul despre starea națiunii Orban a declarat: ”În Europa se nasc tot mai puţini copii. Pentru Occident, răspunsul este imigraţia. Pentru fiecare copil lipsă ar trebui să se nască unul şi atunci cifrele ar fi bune. Dar noi nu avem nevoie de numere. Avem nevoie de copii unguri”, a spus Orban, anunţând programul de stimulare. Noile măsuri includ extinderea unui program de împrumuturi pentru familiile cu cel puţin doi copii, pentru a-i ajuta să cumpere locuinţe, subvenţionarea achiziţiei de maşini şi scutirea de la plata impozitului pe venit în cazul femeilor cu cel puţin patru copii. Femeile cu vârste de sub 40 de ani care se căsătoresc pentru prima oară vor avea dreptul la un împrumut subvenţionat de 10 milioane de forinţi (36.000 de dolari). O treime din datorie va fi ştearsă la naşterea celui de-al doilea copil şi întregul împrumut după al treilea copil.

Între timp în România, care a pierdut după anul 2002, circa 5 milioane de cetățeni ajunși la muncă în Occident, nu se întâmplă și nu se face nimic pentru creșterea natalității. Țara noastră pierde pe an, prin emigrație, populația unui oraș de peste 100000 de locuitori, iar avorturile sunt la cote alarmante, fapt ce a dus la cea mai scăzută natalitate din Europa. România este la coada clasamentului din Uniunea Europeană în privința cuantumului alocației. Cele mai mari alocații sunt în Olanda: 273 de euro. Pe locul al doilea, se află Italia, cu 258 de euro. În Suedia alocațiile variază între 120 euro și 218 euro pentru un copil, în funcție de numărul de minori din familie. Germania plătește câte 164 euro, iar în Finlanda pornesc de la 104 euro pe lună pentru primul copil și ajung până la 189 de euro pentru al cincilea. La noi alocația pentru copii este ridicolă de mică: nci măcar 20 de euro. Autoritățile române sunt ”autiste” la problemele demografice și nu intreprind nicio măsură pentru a stimula natalitatea. Din păcate, Klaus Iohannis, neavând copii, poate nu este sensibil la această problemă? Oare președinția e interesată de creșterea numerică a poporului român? Liviu Dragnea se poartă ca un ”bătrân” holtei preocupat să se însoare cu o ”tinerică”, nu-i stă gândul acum la progenituri, iar guvernul Dăncilă nu dorește creșterea alocațiilor pentru copii. Senatorii PSD-ALDE-UDMR au votat împotriva dublării alocației pentru copii și indexării alocației cu rata inflației. Până când va decide Camera Deputaților, for decizional, alocația pentru copii rămâne la nivelul stabilit în 2015: 200 de lei pentru copiii până în 2 ani și 84 de lei lunar pentru copiii între 2 și 18 ani. Când proiectul de lege a fost supus la vot, săptămâna trecută, senatorii l-au respins. Unul dintre inițiatorii proiectului, deputatul liberal Robert Sighiartău s-a declarat dezamăgit de rezultat. „Senatorii au votat cu cinism împotriva copiilor, fără niciun argument. Au tăcut și au votat pe furiș. Am depus anul trecut la Camera Deputaților două propuneri legislative care vizează creșterea alocației pentru copii și indexarea alocației cu rata inflației. Am adus argumente demografice pentru susținerea acestor propuneri și am prezentat un calcul pentru a se cunoaște și impactul bugetar. Cred că primul program pentru familii trebuie să fie acesta, fiindcă îi vizează pe toți copiii din România și este unul activ, unul social și unul necesar”. Puterea nu e interesată de nici măcar de indexarea alocațiilor pentru copii, darmite să dea primă la al trelea prunc de român născut sau să prevadă scutiri de impozite pentru familiile cu mulți copii. Parcă guvernanții sunt plătiți să facă tot posibilul ca poporul român să se stingă prin emigrație și avorturi încurajate. Oricum ministru de externe Meleșcanu a găsit soluția și a deshis largi porțile pentru imigranții nord-africani blocați în Malta? Oare vom mai avea vreodată patrioți români în funcții cheie din stat, care să nu poată dormi noaptea pentru a da legi pentru nașterea de prunci români?

Ionuț Țene