Luni seara, 11 martie 2019, în prima zi a Postului Sfintelor Paști, la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit prima parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid.Claudiu Grama, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox, arhim. Samuel Cristea, părintele paroh Titus Moldovan și ceilalți preoți slujitori: pr. Petru Ilea și pr. lect. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului.

La final, Înaltpreasfințitul Andrei a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre faptul că Canonul Sfântului Andrei Criteanul ne predispune la rugăciune, la priveghere și la meditație. Totodată, canonul fiind un îndemn la pocăință, la îndreptare și la apropierea de Dumnezeu.

De asemenea, părintele paroh Titus Moldovan a mulțumit Ierarhului pentru prezență și binecuvântare, acum, la începutul Postului.

Răspunsurile la slujbă au fost date de un grup de studenți teologi și elevi seminariști de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, respectiv Seminarul Teologic Ortodox din Cluj.

Marți, în cea de-a doua zi a Postului Mare, Părintele Mitropolit Andrei va oficia slujba Pavecerniței, în cadrul căreia se citește a doua parte a Canonului cel Mare, în Biserica istorică „Sfânta Treime”, cea mai veche biserică ortodoxă din Cluj-Napoca. De aemenea, în celelalte două zile se va afla tot în mijlocul credincioșilor clujeni, la alte două biserici din oraș.

Încă din prima săptămână a Postului, cultul Bisericii este marcat de citirea, de luni până joi, în patru părți a Marelui Canon, cunoscut drept Canonul Sfântului Andrei Criteanul.

Acest canon se citește în întregime la Denia din joia săptămânii a cincea din Postul Paștilor.

Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.

Din punct de vedere al structurii, canonul este un imn liturgic alcătuit din nouă cântări compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință (peste 250 la număr), ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.

„Canonul cel Mare poate fi descris ca o plângere de pocăință care ne vorbește de proporțiile și adâncimea păcatului, tulburând sufletul cu căință, jale dar și nădejde. Cu o măiestrie unică, Sfântul Andrei parcurge marile teme biblice – Adam și Eva, Raiul și căderea în păcat, Noe și potopul, David, Cain, pământul făgăduinței și, în cele din urmă, Hristos și Biserica împletindu-le cu mărturisirea păcatului și suferinței.

Evenimentele istoriei sfinte nu sunt prezentate în istoricitatea lor, ci ele sunt dezvăluite ca evenimente ale istoriei mele personale, ca fapte ale vieții mele, faptele lui Dumnezeu din trecut ca fapte îndreptate spre mine și spre mântuirea mea. Parcurgerea faptelor pacătoșilor din Scriptură nu are în vedere critica acestora, ci ele vorbesc de tragedia păcatului și a trădării ca dramă personală.

Canonul începe într-o notă foarte personală: «de unde voi începe a plânge faptele vieții mele ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? » Și aceasta, pentru că atunci când vorbești de păcat, iar Sfântul Andrei știa bine acest aspect, poți declara în nume personal «că cel dintâi sunt eu». Mai apoi, unul după altul, păcatele sunt dezvăluite cu dezarmantă sinceritate, istoria căderii omului în păcat fiind și istoria mea: «Râvnind neascultării lui Adam, celui dintâi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu și de Împărăția cea veșnică, și de desfătare,pentru păcatele mele».

(…) Rolul și scopul Canonului cel Mare este să ne descopere păcatul și, astfel, să ne conducă spre pocăință, să descopere păcatul nu prin definiții, ci printr-o adâncă meditație asupra măreției istoriei biblice, care este cu adevărat o istorie a păcatului, a pocăinței și a iertării.”, conform celor relatate de pr. lect. Liviu Vidican-Manci, inspector eparhial pe probleme de catehizare parohială, titrează Radio Renașterea.

NapocaNews