Cel puţin 200 de militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic au fost evacuaţi luni din zona oraşului Baghouz din Siria, ultima enclavă controlată de rebeli, au transmis reprezentanţii Forţelor Democrate Siriene, citaţi de Reuters.

Forţele Democrate Siriene (FDS), susţinute de Statele Unite, au evacuat luni peste 3.000 de persoane din Baghouz.

Mostafa Bali, purtătorul de cuvânt al FDS, a transmis că peste 1.000 de militanţi se află încă în zonă. Operaţiunea va continua în următoarele zile.

NapocaNews