Se pare că nu numai la conducerea Republcii Moldova şi a seriviciilor secrete moldovene infestate de KGB, teoria moldovenismului are succes, dar şi, din păcate, în conducerea statului român? Absolut toate sondajele de opinie din România arată că românii doresc unirea cu Republica Moldova, doar şeful statului român declară public că suntem „două popoare”. Sigur că o parte a conducerii din Germania nu doreşte unirea Republicii Moldova cu România, pentru că o mare putere are nevoie de un stat docil la gurile Dunării, nu de o un actor regional, care să-i încurce socotelile de jupân al Europei unite. Sigur că nici nomenklatura coruptă de la Chişinău nu vrea unirea, pentru a nu-şi pierde privilegiile de putere: preşedinţie, parlament, ambasade, guvern, etc., fiind mai comod să se arunce vina pentru lipsa unirii, bineînţeles, pe…ruşi. Că cei corupţi de la Chişinău nu vor unirea este clar, dar este grav când preşedintele României devine indirect vocea teoriei moldovenismului, prin considerarea moldovenilor ca alt popor, lucru ce surâde conducerii Berlinului, care visează la despărţirea României după model iugoslav? Președintele Klaus Werner Iohannis a făcut o gafă impardonabilă în cadrul dezbaterii de marți, „Președinte sau cetățean/ om politic și societate civilă” când a fost întrebat de ce în Anul Centenar nu a fost organizat un referendum cu privire la Unirea României cu R. Moldova. Sec, fără să stea prea mult pe gânduri, șeful statului a răspuns: „atunci când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru, atunci se va întâmpla”. Întrebarea suna aşa: „ E vorba de Unirea cu R. Moldova. De ce nu s-a făcut în Anul Centenar și de ce nu s-a încercat nimic? Doar numărul doi a vorbit ceva, însă foarte neclar, și nimeni nu a încercat să facă ceva, un referendum. Parlamentul, sunt convins, nu va vota niciodată această Unire și de asta vă întreb pe dumneavoastră de ce și când va fi posibil să facem acest referendum, să ne unim cu Moldova?” Răspunsul lui Klaus Iohannis: „Atunci când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru, atunci se va întâmpla”. Anul trecut, pe 28 martie, Iohannis justifica absența sa de la ședința comună din Parlament, pentru marcarea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, prin faptul că discursurile bombastice în stil „populist-electoralist” nu ajută nici Republica Moldova, nici România. Iohannis, invitat în An Centenar la ședința solemnă din Parlament, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, nu s-a prezentat.

Propaganda sovietică a introdus în anii 1960 teoria moldovenismului că există două popoare şi două limbi: românii şi moldovenii. Teoria moldovenismului a fost îmbrăţişată de către unii politicieni şi istorici din Germania cu entuziasm, deşi germanii din DDR nu au fost alt popor când s-au unit în 1991 cu vest-germanii. Teoria moldovenismului are origini în istoria Komintenrului. În decembrie 1931, are Congresul al V-lea al P.C.R., la Moscova. La acea dată, partidul număra 1500 de membri. În hotărârile Congresului sunt menținute vechile teze sau introduse unele noi, îndreptate împotriva intereselor naționale. Privind problema națională a României și sarcinile P.C.R., congresul adoptă o rezoluție de 7 puncte. Astfel, România era prezentată ca fiind un stat multinațional, care subjugă națiunile, acuzată de exploatare colonială a provinciilor și de pregătirea unui război împotriva Uniunii Sovietice. Spre exemplu, punctul 5 stipula: ”Imperialismul român, încercând să zdrobească mișcarea revoluționară printr-o sălbatică teroare albă, se silește în același timp să-și întărească baza sa în regiunile ocupate, ducând o politică activă de colonizare și românizare. […] În Basarabia, imperialismul român se silește să-și întărească poziția sa prin românizarea intensivă a moldovenilor, care au fost declarați drept „români“. Masele largi ale țărănimii moldovenești și ale micii burghezii orășenești sunt tot așa asuprite ca și populația rusă, ucraineană și evreiască. Burghezia română singură n-are câtuși de puțină încredere în acești „români“ declarați de dânsa[…].(Documente din Istoria Partidului Comunist din România, vol. III, 1929–1933, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1956)”. Aceste pseudo-teorii istoriografice au fost continuate în anii 1960 de celebrul istoric slavofil de la Chișinău Artiom Markovici Lazarev. Acesta a fost un istoric și om politic moldovean, organizator al învățământului și culturii din RSS Moldovenească, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. A fost unul din principalii promotori ai teoriei sovietice despre existența unei națiuni moldovenești diferită de cea românească. Artiom Lazarev a fost autor a peste 150 de lucrări în domeniul istoriei, care au contribuit și la orientarea literaturii și artei moldovenești în spiritul partinității comuniste și a slavonizării. Lazarev a fost un adept fervent al scrisului chirilic. Sub conducerea și redacția lui Lazarev a apărut culegerea „Cultura Moldovei în anii Puterii Sovietice” (partea I, 1975, partea II, 1976). În anii 80 Nicolae Ceaușescu a cerut ca această teorie să fie combătută de către istoricii români. Interesant că Klaus Iohannis în democraţie sugerează că susţine teoria moldovenismului, iar un dictator comunist ca Ceauşescu o refuza. „Ciudate sunt căile istoriei” ca să-l parafazez pe alt german: Martin Luther. Adevărul istoric este însă unul: românii de pe ambele maluri ale Dunării sunt acelaşi popor, vorbesc aceeaşi limbă, îl iubesc pe Eminescu şi se închină la acelaşi Dumnezeu.

Ionuţ Ţene