Vestea ca Tudor Caranfil nu mai e printre noi, a declansat deodata zeci de amintiri care ma leaga de cel disparut. Am avut cativia buni prieteni in lumea filmului romanesc, D.I.Suchianu, Ion Popescu-Gopo, apoi, mai recent, pe Sergiu Nicolaescu, pe Geo Saizescu, pe Ion Truica si, dintre critici, pe Tudor Caranfil. Care, toti, nu mai sunt aici, s-au intalnit acum in Empireul umbrelor. Dar eu ii vad stralucind, mai ceva ca pe pamant.
E drept, in ultimii zece ani nu l-am mai vazut pe Caranfil. Il vedeam cand functiona cinematograful “Studio”, care era focusul Uniunii Cineastilor, dar de cand cladirea e sub umbrela reparatiilor (are bulina rosie de la cutremur), cineastii s-au imprastiat, nu mai avem casa, masa, totul e sine die, nu ne mai intalnim, totul e trist. Iar cand se va termina reparartia cladirii, multi dintre noi nu vom mai fi, nu ne vom mai vedea in viata niciodata.

Unul cate unul cineastii din generatia mea dispar de pe pamant.

Caranfil avea alura de nemuritor, caci el era extraterestrul cineastilor, el era venit din lumea lui ET, cel care evadeaza de pe pamant dus de priertenii lui, copiii, cu bicicleta. Tudor Caranfil era cineastul-biciclist, eu il comparam cu MITA BICILISTA, celebrul personaj interbelic, care a introdus “biticlu” in Romania. Venise de la Paris cu un exemplar cu ghidon de aur, iar aristocratii de la Capsa sau burghezii de la Otetelesteanu abandonau politica si svartul cand trecea Mita pe Calea Victoriei pe biticlu, in costumele ei de Sulamita si Madame Butterfly, asa cum o descriu in poezia pe care i-am dedicat-o in SANCTUAR.

Sigur, Caranfil nu avea asemenea straie inflorate, nici zulufi, nici cascheta de matase, nici botine de catifea, el era imbracat modest, cu o basca pe cap, iar calatoria pe bicicleta avea un singur scop, sa tina loc de miscare, de alergare, sa-l tina cat mai mult in viata. Imi place sa cred ca a mers pe bicicleta si la peste 80 de ani, poate chiar si in ultimul timp, asa cum a facut si longevivul D.I.Suchianu, care schia si la 85 de ani.

Cand am scos prima carte despre D.I.Suchianu, Caranfil a scris o cronica elogioasa in revista “SLAST”, apoi, cand ne intalneam, mi-a spus nu o data ca si-ar dori sa scriu si despre el o carte de interviuri, ca el ar fi un partener bun daca ma hotarasc.

Acelasi lucru avea sa mi-l spuna si Sergiu Nicolaescu atunci cand mi-a dat premiul UARF pentru cartea PRIVIREA LUI GOPO, ca si-ar dori o astfel de carte. Pana la urma am scris o carte despre el, numita SERGIU NICOLAESCU SI ENIGMELE SALE, dar care a aparut post-mortrem.

De ce nu am scris inca o carte despre Tudor Caranfil? Am tot amanat. Nu am avut nici un imbold, poate si fiindca i-am citit toate cartile si nu m-au multumit. Tudor Caranfil nu a fost un polemist, ci un causeur in prelungirea lui Suchianu, fara insa sa straluceasca. Emisiunile lui de la TVR, precum “Varstele peliculei”, nu-l puteau concura nici pe Suchianu, nici pe Iosif Sava, ba nici pe Ioan Grigorescu, cre au fost repere in domeniul spectacolului televizat. Opera sa are o natura comerciala, el a speculat tot ce este de succes in filmul mondial si a reprodus. Nu-i gaseam originalitatea, il vedeam un bun colportor, un foarte bun caraus de informatie universala. A facut un mare bine culturii cinematografice romanesti prin faptul ca a popularizat ceea ce era deja popular. Un pleonasm, desigur. El s-a ocupat foarte putin de filmul romanesc. Iar noul val l-a imbratisat fara rezerve, pentru ca fiul sau, regizorul Nae Caranfil, facea/face parte din acest nou val. Tin minte ca o carte de-a mea, FUCK YOU, despre dejectiile din filmul romanesc, s-a bucutat de ironiile lui. Iar cand i-am spus despre denaturarile pe care le practica fiul sau in filmul inspirat de “Razboiul Independentei”, s-a ferit sa dea vreo replica. Asa cum nu am primit una nici cand am scris despre blasfemia legata de jaful bancii nationale (cazul “fratilor Ioanid”). Dar intr-o carte de-a sa m-a pomenit pozitiv. Nu a avut curaj insa niciodata sa polemizeze. El era de partea Noului Val neconditionat. Cineastii noului val ar trebui sa faca acum o hora, sa-i ridice lui Tudor Caranfil o statuie, asa cum au facut hora bucuriei si la moartea lui Sergiu Nicolaescu, pe care l-au considerat o piedica majora in calea realizarii lor.

E loc pentru toti, pentru toate generatiile, dar breasla noastra este ca si Romania, are talentul sa se sfasie din interior. Tudor Caranfil avea misterele lui, el era simbolul impacarii, al imbratisarii tuturor spiritelor, dar era retras, avea rezerve nemarturisite. Sigur, imi pare rau ca nu i-am luat macar un interviu. Pe aceasta cale il puteam cunoaste mai bine, dar de ani de zile nu mai raspundea la e-mail, oricate mesaje i-am trimis, inclusiv din America. Iar cand mi-a aparut THE AMERICAN FILM mi-a spus ca nu e cititor de limba engleza si ca nu poate sa scrie despre ea. Atunci cum de era invitat la festivalul de film din Los Angeles? Sunt mistere. Sigur, nici un cineast roman nu s-a apropiat de aceasta carte, in care lansez o noua istorie a filmului mondial, desi am scos-o si in editie romaneasca. Eu nu ma mir, fiindca printre cineastii de acasa nu sunt iubit, eu nu sunt “popular” cum au fost Suchianu sau Caranfil, critici impaciuitoristi, care au avut talentul sa nu se bage in ciorba romaneasca, ei au facut spectacol din spectacolul lumii, din ceea ce deja a avut succes pe mapamond. Nu se hazardau in diagnostice pe noutati, mai ales pe pista nationala, evitau, practicau metoda hollywoodiana a remake-ului. Nu au scris o carte despre un cineast roman, dar despre Orson Welles sau alti cineasti mari ai lumii au scris, au scris fiindca asta le aducea automat succes. Sa scrie despre un X necunoscut, era un risc, dar despre Antonioni, Bergman sau Kubrick nu era, mergeau la sigur.

Aceasta este metoda comericala. Asa a procedat Caranfil si cu dictionarul universal de film. I-am spus ca nu a facut decat a tradus dictionare americane, le-a facut varinata romaneasca, dar nu l-a interest, l-a interest succesul. O fi castigat? Nu stiu. Dar nu cred. Altfel ar fi trebuit sa aiba o aerobike, o bicicleta aeriana, cu care sa-l vad nu pe jos, ci in aer cum strabate traseul pe care mergea odinioara Mita Biciclista. Dar acum are timp sa pluteasca si sa se intalneasca si cu ET printre stele.

Imi va fi tare dor de tine, draga Tudor, de rasul tau olimpian, care umplea marele gol al neputintelor noastre.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York