Teatrul Naţional din Cluj-Napoca îşi deschide porţile pentru cei mici şi cei mari, miercuri, 27 martie 2019, între orele 10:00 – 20:00. Intrarea este gratuită.

„Săptămâna aceasta, Teatrul Național își deschide porțile pentru a 10-a oară, de ziua Mondială a Teatrului. O cifră rotundă, care se îmbină armonios cu cealaltă mare sărbătoare de care ne bucurăm cu toții anul acesta la Teatrul Național din Cluj-Napoca: Centenarul înființării instituției noastre și a primei stagiuni românești în această clădire emblematică pentru cultura clujeană.

Vă invităm să ne bucurăm împreună de această aniversare, printr-o serie de evenimente. Primul dintre acestea este săpătmâna de teatru în mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca. În fiecare lună până în decembrie (cu excepția lunilor de vară), timp de o săptămînă, veți avea ocazia să ascultați teatru în mijloacele de transport în comun. Din 21 până în 27 martie, între orele 10:00-12:00 și 19:00-21:00, veți putea audia poezii recitate de actorii Teatrului Național din Cluj-Napoca, precum și fragmente din spectacolul-concert Insula de Ada Milea, după Gellu Naum. Dorim ca cei 100 de ani să ne fie inspirația pentru cei ce urmează”, transmite conducerea teatrului.

Evenimente pentru copii

10:00 – 10:50, Sala mare – Pinocchio după Carlo Collodi, regia Călin Mocanu. Spectacol de teatru pentru copii (Teatrul de Păpuși „Puck“). Recomandare de vârstă: 4+

11:00 – 11:10, Sala mare – Festivitatea de premiere a concursului de desene 100 de ani de Teatru Național

11:10 – 12:00, Sala mare – Kids Play. Moment de teatru interactiv, coordonat de Dragoș Muscalu, cu participarea actorilor Sânziana Tarța, Matei Rotaru și Radu Dogaru. Participare pe bază de înscriere la adresa atelier@teatrulnationalcluj.ro. Recomandare de vârstă: 11-14

12:00 – 13:00, Foaier rang III – Atelier de narațiune interactivă cu Bianca Mereuță, fondator al Comunității „Ce le citim copiilor“. Recomandare de vârstă:3-7

12:00 – 13:00 și 13:30 – 14:30, Foaier rang II, dreapta. Păpuși din lână. Atelier de creație și mânuire, coordonat de MiniREACTOR. Recomandare de vârstă: 7+

12:00 – 13:20 și 13:40 – 15:00, Foaier rang II, stânga. Atelier de teatru și improvizație pentru adolescenți susținut de Diana Buluga (Asociația Create.Act.Enjoy). Participare pe bază de înscriere la adresa atelier@teatrulnationalcluj.ro. Recomandare de vârstă: 14-18

11:00 – 14:00, foaier rang II. Face painting și baloane modelabile (Boom Party Club)

10:00 – 16:00, Foaier rang II. Zonă de creație pentru copii

Evenimente pentru adulţi

15:00 – 17:00, Studio „Euphorion“. Filme de scurtmetraj despre teatru (selecție ClujShorts ISFF)

15:00 – 16:00, Foaier rang II, dreapta. Colțul „Restituiri“ – dedicat actorului Anton Tauf (1946 – 2018). Proiecție cu fragmente din spectacole, urmată de o lectură și discuții cu actorii Petre Băcioiu, Dan Chiorean, Irina Wintze, Ramona Dumitrean și regizorul Tudor Lucanu

16:00 – 16:50, Foaier rang III. Cartea numerilor de Florina Ilis. Lectură publică și întâlnire cu cititorii, urmată de o sesiune de autografe

17:00 – 17:50, Sala mare. Repetiție deschisă: Chiriţa în concert după Vasile Alecsandri și Matei Millo, spectacol-concert de Ada Milea – repetiție urmată de discuții cu publicul. Repetiție coordonată de actrița Anca Hanu, urmată de discuții cu publicul

18:00 – 18:50, Sala mare. Arhitectura clădirii Teatrului Național. Conferință susținută de prof. arh. Virgil Pop, în deschiderea Seriei de conferințe TNCluj 100

19:00 – 20:00, Sala mare. Invitatul special al zilei, actorul George Mihăiță, în dialog cu regizorul Mihai Măniuțiu – întâlnire urmată de discuții cu publicul și o sesiune de autografe

Evenimente speciale

12:15 – 16:00. Vizite în culise, ghidate de actori ai Teatrului Național Cluj-Napoca

15:00 – 17:00, Foaier. Un’ Anima – fragmente de spectacol de Commedia dell’arte, prezentate de studenții anului II Actorie, clasa profesorilor Miklós Bács, Irina Wintze, Camelia Curuțiu-Zoicaș, Ciprian Scurtea, Tudor Lucanu, Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj-Napoca (cu începere de la 15:00, 15:20, 15:40, 16:00, 16:20, 16:40)

15:00 – 17:00, Foaier rang II. Cabina de film

20:00 – 22:00, Studio „Radu Stanca“, Facultatea de Litere. Praguri – spectacol non-verbal prezentat de studenții anului I Actorie, clasa profesorilor Miriam Cuibus, Raluca Lupan, Cătălin Codreanu, Cristian Grosu, Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj-Napoca

Foaier rang III . Expoziție: Începuturile Teatrului Național Cluj-Napoca

Foaier, parter . Expoziție de desene: 100 de ani de Teatru Național în orașul tău

Foaier parter . Stand de prezentare „Terapie prin artă“ – Create.Act.Enjoy

Foaier parter. Librăria Bookstory

Foaier rang III . Cafeneaua „Casa Vega“