Procurorii germani au inculpat un fost gardian al unui lagăr de concentrare, în vârstă de 92 de ani, pentru complicitate la crimă, în ceea ce ar fi unul dintre ultimele cazuri de crime de război din perioada nazistă, relatează Reuters.

Procurorii din Hamburg l-au acuzat pe bărbat, identificat cu numele de Bruno D, pentru complicitate şi tăinuire în 5.230 de cazuri de crimă pe parcursul a aproximativ nouă luni în care şi-a desfăşurat activitatea într-un lagăr de concentrare, la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial.

Potrivit publicaţiei Die Welt, care a informat prima dată despre condamnare, bărbatul a admis anul trecut în faţa procurorilor în timpul unui interogatoriu că a văzut oameni care au fost duşi la camerele de gazare pentru a fi exterminaţi.

„La ce ar fi ajutat dacă aş fi plecat. Oricum ar fi găsit pe altcineva”, le-a spus el procurorilor, potrivit publicaţiei.

„Mi-a părut rău pentru acei oameni atunci. Nu ştiam de ce au fost duşi acolo. Ştiam că erau evrei şi că nu comiseseră nicio crimă”, a adăugat acesta.

D., care avea 17 ani când a început să lucreze la lagărul de concentrare Stutthof, de lângă oraşul Gdansk, aflat astăzi în Polonia, a spus că el doar s-a alăturat grupării SS, aripa paramilitară a Partidului Nazist condus de Adolf Hitler, din cauza unei boli de inimă era potrivit doar pentru „o muncă de garnizoană”.

Acesta a declarat că nu a fost un simpatizant al Partidului Nazist.

NapocaNews