Am fost mutat iarăși numai în doi, cu scriitorul Constantin Gane. Domnul Gane se trăgea dintr-o familie de boieri moldoveni mai scăpătați acum. Firul genealogiei familiei sale îl cunostea până la 1453, când a căzut Constantinopolul.Era mai în vârstă, din 1887, mi se pare. Jucase la Palatul regal cu fetele lui Ferdinand și ale Reginei Maria. Avea relații în lumea de sus.L-am găsit extrem de reumatic și nu putea merge să ducă tineta.

„„Băieții, – mi-a zis – mi-au pregătit plecarea în străinătate. Se fixase ziua, în 1948. Dar eu am amânat ca să văd ce fac cu biblioteca mea. Ei au plecat iar eu am rămas și rămas am fost. N-am mai putut pleca și am fost arestat.” Regreta acum.

Ajuns viguros la Aiud, a deschis noaptea fereastra și a dormit cu ea deschisă – lucru ce l-a dus la acest reumatism accentuat. Încolo, era vesel si plăcut. Nu se plângea. Suporta temnița cu bărbăție.

A scris 13 cărti dintre care două premiate de Academia Română: „Prin hârtoape și coclauri” și „Trecute vieți de Doamne și Domnițe”. Știa multe. Călătorise mult și în Apus și în Constantinopol. Era un istoric literar, strângea documente.

Țara a străbătut-o în lung și-n lat. Audiențe la regina Maria și la regele Carol al II-lea. Masă cu regina Elena și cu regele Mihai sub Antonescu. Atâtea noutăți pentru mine. Mai multe mese cu prințesa Marta Bibescu.

Dar ceea ce trebuie să remarc în chip deosebit e această comunicare a domnului Gane: „„Am găsit pe un ceaslov vechi al unui boier următoarea însemnare: «Am fost la mănăstirea Neamțului și am văzut cerul pe pământ. Starețul Paisie (Velicicovski) era învăluit în lumină, cum a fost domnul nostru Iisus Hristos la Schimbarea la Față, strălucea ca soarele…»””

Cu domnul Gane am stat mai multe luni. Întâlnirea cu el a fost utilă pentru multele informații pe care mi le-a dat din lumea literară și din lumea politică. Ortodox și bun român, patriot, din călătoriile lui în străinătate s-a întors cu o evlavie și o simpatie deosebită pentru sfântul Anton de Padova. Conviețuirea cu dânsul a fost plăcută și rodnică.

Desi bătrân, rezista bine și dacă reumatismul lui, netratat bineînțeles, nu s-ar fi accentuat prea mult, buna lui stare de spirit și robustețea corpului lui l-ar fi dus să vadă eliberarea din 1964. Dar am aflat că a murit cu vreo doi-trei ani înaintea eliberărilor.

(Pr. Nicolae Grebenea – Amintiri din întuneric)