In volumul SANCTUAR am lansat un nou gen de poezie, poezia cantata, idee pe care o dezvolt intr-un volum special pe care vreau sa-l lansez in septembrie la Festivalul Enescu. Insa aceasta lansare mi-am propus sa o fac cu o exemplificare, sa prezint un poem cantat. Am scris unor compozitori din tarta, revistei “Arta sunetelor”, conducerii Fest. Enescu, Uniunii Compozitorilor, unor regizori si actori, dar nimeni nu s-a angajat cu nimic. Cei mai multi nu mi-au raspuns. Mai ramane sa ma adresez si studentilor de la Conservator, cu speranta ca cineva se va incumenta sa compuna muzica si sa joace pe versurile unui poem ca Geniu castru, aflat in volumul SANCTURAR, gasibil pe piata. Ma gandesc la un Iancu Dumitrescu, care a incercat asemenea formule, de combineare a muzicii cu poezia.

Si ceea ce nu putem face noi, fac altii. Faptul ca ideea mea este valabila si posibila, a dovedit-o un concert recent de la celebra Carnagie Hall din New York. Este vorba despre recitalul cunoscutei violonceliste Nina Kotova, un star incontestabil al muzicii mondiale, nascuta in Rusia, cu studii la Moscova si Köln, stabilita ulterior in America. Apare ca solista inca de la 11 ani in concerte cu orchestra, adunand summa cum laude de pe toata planeta. A cantat la casele regale din Japonia si Londra, dar si sub bagheta lui Vladimir Jurowski, care este directorul Fest. Enescu, si a multor dirijori prezenti si la Bucuresti, precum Pappano si Thibaudet, sau alaturi de Joshua Bell, Sarah Chang sau Lang Lang, dar mai ales a cultivat prezenta unor actori ca John Malkovich, Jeremy Irons sau a unui cantaret ca Sting, cu care a experimentat formula “muzica si poezie”, prezentata si acum, dar intr-o alta formula, care a uimit asistenta, pe sobrii si experimentatii melomani americani.

Acum a apelat la pianista Valentina Lisitsa, americanca nascuta la Kiev, o foarte cunoscuta solista pe scenele lumii, rafianta si apreciata pentru virtuozitate, specializata in interpretarea unor clasici ca Rahmaninov si Chopin, si la starul hollywoodian Bella Thorne, care a jucat in zeci de filme, in special seriale, fisa ei este impresionanta, care recita in timp ce Kotova canta la violoncel sau era acompaniata la pian.
Seria unor astfel de concerte se numeste “Legato Arts”. Cele trei femei care au dat acest Concert-spectacol sunt de o frumusete deosebita. Nina pare venita din lumea lui Nikita Mihalkov, iar Thorne, supranumita in lumea filmului “B*tch Bella”, a avut ideea sa vina cu sanii aproape dezgoliti si cu un comportament de Cleopatra, impodobita fiind cu bratari, ceasuri si inele pretioase.

Si ca surpriza sa fie totala, in partea a doua a aparut si Mod Sun, un recitator celebru, compozitor si rocker, care a colaborat cu multi cantareti, printre care Bob Dylan si Prince. Sun a venit intr-o costumatie de raper, vopsit, cu cercei in nas, cu haine de matase foarte extravagante. De altfel, el si Bella formeaza un cuplu cunoscut, ea are 21 de ani, el, 32, si fac senzatie unde apar. Oricum, la Carnagie Hall, inainte de a intra in cladire, au fost intampinati de zeci de reporteri si fotografi, intr-o atmosfera hollywoodiana, de “red carpet”. Ea era imbracata intr-un costum verde, care ii punea silueta in valoare, iar el in varii haine colorate, tarcate, cu insemne de raper, cu pantofi chaplinieni.

A fost de-a dreptul atipic ca in sobrul Carnagie, in sala Weill Recital Hall, sa apara un astfel de eveniment socant. Dar sa nu uitam ca aici e America, unde orice este posibil. Si excesele spectaculare se absorb in mare muzica, fiindca, pana la urma, marea muzica a triumfat. Recitalul s-a incheiat cu celebra Sonata in La Major pentru violoncel si pian ce Cézar Franck (1822-1890), cantata de Nina Kotova si Valentina Lisitsa cum si-ar fi visat poate sa asculte si George Enescu, cel care a facut sa straluceasca cealalta sonata de Franck, pentru vioara si pian. Sonata pentru violoncel si pian insa este mult mai spectaculoasa, cel putin partea a treia (scherzo) este model pentru ceea ce numim iutirea de sine, este o parte in care interpretele au intrat in delir sonor. Piesa lui Franck, poate cel mai inovativ compozitor francez, a fost foarte potrivit aleasa, in spiritul spectacolului propus de Kotova. Un recital fenomenal, de mare clasa. Coplesitor.

Desigur, n-am spus totul, pentru ca excesele actritei Bella Thorne au fost favorizarte de celelalte piese alese. Este vorba in primul rand despre Partita No. 1 for Solo Cello “Songs and Poems” a compozitorului american Philip Glass (b. 1937), cel mai apreciat compozitor al momentului, pe care am avut sansa sa-l cunosc la un festival de muzica ceha. El a fost elevul lui Anton Webern, a urmat Juilliard School of Music, a studiat la Paris cu Darius Milhaud si Nadia Boulanger, dar si cu celebrul artist al sitarului Ravi Shankar (fiica acestuia a concertat la editia 2017 a Fest. Enescu). Dar Philip Glass este renumit pentru muzica atonala minimalista. Insa piesa aleasa de Nina Kotova nu este serialista. Partita cuprinde sapte miscari si toate imbina partiturile solistice ale violoncelului cu poezia, recitata de Bella intr-un fel de dans in jurul violoncelului.

La fel s-a intamplat si cu piesa Wichita Vortex Sutra, in care Philip Galss introduce un original poem al lui Allen Ginsberg, un manifest impotriva razboiului din Vietnam. Glass a compus adesea muzica pentru teatru si acest lucru se vede si aici, unde arta violoncelistica pune in valoare ideile textului.

Mod Sun s-a desfasurat pe partitura Spiegel im Spiegel a estonianului Arvo Pärt, renumit pentru genul “collage”, dar si pentru serialismul experimemntat pe muzica medievala. El utilizeaza sincronisml intre voce si instrument. Acest stil este numit “tintinnabuli”, un fel de sunete de clopotei. Si piesa aleasa de Kotova, compusa in 1978, face parte din acest stil. Titlul, in traducere, inseamna din “oglinda in oglinda”, sugerand o serie de imagini, ce se vor infinite. Un senzational manifest vocal si instrumental, versurile avand rolul sa acopere partitura pianistica aflat in fortissimo.

Recitalul a mai inclus si piesa Kol Nidrei for cello and piano, op. 47, de Max Bruch (1838 – 1920), o piesa de o mare sensibilitate inspirata de sfanta zi Yom Kippur, Ziua Ispasirii sau Ziua Marii Iertari, compusa pentru Comunitatea evreiasca din Liverpool, pe cand Bruch, care era protestant, a fost dirijorul lui Liverpool Philharmonic (1880-83).
Pacat ca la noi lucrurile se leaga prost. Un asemenea concert mi-e greu sa cred ca poate exista vreodata pe o scena culta romaneasca. Festivalul Enescu este prea tributar muzicii clasice si unor formule imbatranite. Cand muzicieni ca Iancu Dumitrescu vor fi adusi din margine in centru, se va petrece poate un reviriment. Eu propun ceva si mai indraznez, poezie cantata, dar sub forma de recitativ, apropiata de teatru, nu de opera. Bella Thorne isi facea timid propria regie, se misca in jurul pianului, se lipea de pereti, se aseza pe podea, dar daca exista un libret, totul capata alta dimensiune, e nevoie si de o regie propriu-zisa, atunci actorii vor avea cu adevarat roluri de jucat. Nemiavorbind de faptul ca ei trebuie sa si cante. Un fapt obligatoriu daca sunt actori. Altfel visele noastre nu se implinesc, ori le vedem denaturate pe alte scene. Si e pacat.

Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York